Prietenia, reînvățată în tabăra de copii de la Corni
Parohia Corni din județul Neamț a găzduit, în perioada 17-23 august, cea de-a treia ediție a taberei gratuite pentru copii „Dacii liberi”. Desfășurată sub sloganul „Toți pentru unul, unul pentru toți întru Hristos!”, tabăra a adunat peste 46 de participanți, cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, majoritatea din localitatea Corni – comuna Bodești, dar și din câteva sate învecinate. Îndrumați de nouă voluntari, studenți la Teologie, Medicină și Politehnică, copiii au participat la o serie de ateliere inedite: atelierul „Întreabă preotul”, coordonat de părintele paroh Nicolae Capșa și de psihologul Cristina Grosu, atelierul de art-terapie, atelierul de creație (coordonat de preoteasa Anemona Capșa), ateliere de muzică și dansuri și un atelier de teatru. De asemenea, copiii au participat la drumeții în împrejurimile satului Corni. „Am reușit să ducem la bun sfârșit și ediția aceasta cu sprijinul unor fii ai satului, care nu-și uită rădăcinile. Ne-am dorit ca participanții să descopere socializarea în forma ei clasică, sănătoasă, să poată interacționa, să poată lega prietenii adevărate Avem bucuria că au fost copii dependenți de tabletă, de rețele de socializare, pe care am încercat să-i integrăm printre cei care nu au această problemă. Consider că un neam nu are viitor câtă vreme nu are vlăstari sănătoși. Dincolo de prietenie, tabăra a sădit în inimile lor credința, dragostea de neam și țară”, a spus părintele paroh Nicolae Capșa. Sâmbătă, 22 august, copiii au susținut spectacolul de final. Au urmat masa festivă, tradiționalul foc de tabără și vizionarea filmului taberei. Evenimentul s-a încheiat duminică, după Sfânta Liturghie, cu o festivitate de premiere.