„Prietenii Sfinţilor Trei Ierarhi” din Iaşi, în sărbătoare

Mulţi dintre noi, tinerii de la biserica Liceului Pedagogic din Iaşi, ne-am dat seama că o viaţă fără sărbătorire e o viaţă tristă, fără sens, fără finalitate. Preţuim cuvintele părintelui Dumitru Stăniloae care spunea că „sărbătoarea s-ar putea socoti şi un fel de timp al luminii, ... (ea) este plină de o lumină spirituală. Parcă este o lumină în ea, este un sens - sensul veşniciei. Fără Dumnezeu şi fără nădejdea veşniciei cred că nu e sărbătoare. Prin sărbătoare depăşesc timpul, parcă sunt lansat, sunt ridicat în eternitate, parcă nu va mai trece niciodată. Şi aceasta o trăim cu deosebire când ne rugăm şi când ne ducem la slujbă, la Sfânta Liturghie; atunci parcă trăim ieşiţi din temporalitate şi parcă ne-am uitat grijile”.

Şi noi vrem să trăim frumos, aici şi în veşnicie. Nu vrem să fim cuprinşi de duhul acestei lumi care aleargă adesea spre toate şi către nicăieri. Ne facem timp să sărbătorim, să stăm de vorbă cu Dumnezeu şi între noi. Ne-am dorit ca sărbătoarea de anul acesta, a ocrotitorilor bisericii şi ai colegiului nostru, să fie o perioadă de lumină, de trăire a veşniciei, aici, în timp. Am ales ca timp de cinci zile să trăim aproape de viaţa Sfinţilor Trei ierarhi, patronii noştri.

Astfel, pe 27 ianuarie, am poposit în miez de noapte, preţ de câteva ore, la slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Ioan Gură de Aur. Sfântul a fost iubitor de rugăciune, de priveghere şi de nevoinţă. Am încercat să gustăm şi noi ceva din dulceaţa cântărilor Vecerniei, Utreniei şi Sfintei Liturghii. Liniştea şi lumina candelelor ne-au ajutat şi ele să ne adunăm în noi înşine. Spre seară, în aceeaşi zi, am aflat răspuns la întrebarea „Ce mai poate rugăciunea?” . Aceasta a fost tema serii duhovniceşti din sala de şedinţe a Sectorului de misiune. Părintele Vladislav Nedelcu, fost slujitor la biserica noastră, ne-a vorbit despre rugăciune nu doar ca dialog cu Dumnezeu, ci şi ca întâlnire cu Hristos şi cu sfinţii.

A doua zi, am mers să ne închinăm la sfintele moaşte ale Sfântului Vasile cel Mare, şi el ocrotitor al nostru. Am poposit astfel la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”, loc în care a luat fiinţă şi Liceul Pedagogic. Colegiul nostru poartă numele domnitorului Vasile Lupu, ctitorul mănăstirii. În chiliile monahilor de aici, la sfârşitul secolului al XIX-lea, încă mai funcţiona Colegiul vasilian sub numele de Şcoala Normală „Vasile Lupu”. De aceea, şi biserica Liceului Pedagogic, ridicată între 1908-1911, i-a ales ca ocrotitori pe aceşti mari ierarhi.

Zilele de 29 şi 30 ianuarie au fost dedicate rugăciunii. În ambele zile s-a slujit Sfânta Liturghie la biserica liceului nostru, iar marţi seara a fost Vecernia hramului. Am cântat la strană împreună cu prietenii din ATOR şi ASCOR, ne-am întâlnit cu foşti şi actuali profesori ai şcolii, ne-am vizitat părinţii şi lucrătorii de la Departamentul Misiune pentru Tineret, i-am pomenit pe cei care au ctitorit biserica noastră şi pe cei 189 de elevi şi profesori, eroi ai şcolii, care s-au jertfit pentru libertate şi unitate în cele două războaie mondiale.

În aceeaşi zi a hramului, pe 30 ianuarie, am avut şansa să participăm în Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan din Iaşi la concursul de Noul Testament organizat pentru noi. Sfântul Ioan Gură de Aur a tâlcuit multe din cărţile Sfintei Scripturi. Şi noi vrem să pătrundem sensul Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea, 18 dintre noi ne-am înscris la concurs. În urma celor 16 runde de întrebări din Sfintele Evanghelii pe tema „Naşterea şi Botezul Domnului”, au fost desemnaţi câştigătorii: Iuliana Pârvu şi Ioana Oniceanu, eleve ale Colegiului Pedagogic, pentru primele două locuri, şi Andrei Baer şi Vlăduţ Ipate, studenţi la Facultatea de Teologie, pentru locul trei şi menţiune.

Ultimul eveniment din cadrul sărbătorii ”Prietenilor Sfinţilor Trei Ierarhi” de anul acesta a avut loc în seara de 31 ianuarie 2019, la Centrul Social Cultural al Parohiei „Sfântul Mina” din Iaşi, anume o seară de cânt şi joc românesc. Programul serii a cuprins melodii şi dansuri populare româneşti, piesa de teatru „Micul Prinţ”, sceneta „Cui dăruim inima noastră?”, cântece folk şi multă voie bună. Oaspeţi de seamă au fost prietenii noştri de la Ansamblul de dansuri „Romaniţa” de la Seminarul Teologic din Dorohoi. A fost o seară aparte. Jocul, cântul şi portul românesc au înfrumuseţat mult întâlnirea. A fost o adevărată sărbătoare a frumosului.

Aşa am petrecut cinci zile alături de prieteni, încercând, după putere, să îi imităm pe ocrotitorii noştri, pe cei Trei Mari Ierarhi. Nu dorim ca vorba lui Radu Beligan - „Tinereţea e în sine o sărbătoare, dar când înţelegem asta deja e prea târziu” - să fie adevărată şi pentru noi.

(Georgiana Nistor, prietenă a Sfinţilor Trei Ierarhi)