Prima biserică destinată exclusiv copiilor, sfinţită la Piteşti
Prima biserică destinată exclusiv copiilor a fost sfinţită ieri, 22 septembrie, la Piteşti, de PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, informează Radio TRINITAS, citat de BASILICA. Noul lăcaş de cult va avea hramul Sfântului Ierarh Spiridon şi se află situat în imediata apropiere a Bisericii cu hramul „Sfântul Haralambie“ din municipiu. Edificiul nu are turle, iar plafonul său se află la o distanţă cu puţin peste 2 metri de la nivelul solului. Alături de biserica destinată copiilor vor fi finalizate în curând lucrările de construcţie şi a unei biserici pentru surdomuţi şi nevăzători.