Prima duminică din Postul Naşterii Domnului la paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”
În Duminica a 26-a după Rusalii, zi în care textul Sfintei Evanghelii prezintă Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul mănăstirii aflate sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
În cuvântul de învățătură, intitulat „Unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră!”, publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a explicat înțelesul duhovnicesc al Evangheliei rânduite pentru prima duminică a Postului bucuriei, cum mai este numit Postul Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, Parabola bogatului căruia i-a rodit ţarina, relatată de Sfântul Evanghelist Luca. Textul subliniază faptul că grija pentru Împărăţia cerului trebuie să fie o constantă a vieţii.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a subliniat faptul că milostenia este expresia credinţei noastre în Dumnezeu. Concluzia parabolei îi vizează pe toţi cei avizi după cele trecătoare, asemenea bogatului aflat sub ameninţarea morţii şi care cu gândurile şi năzuinţele, cu scopurile şi planurile lor se aşază aici pe pământ ca şi cum ar trăi veşnic, uitând că în orice moment poate intra la ei îngerul morţii să le ia sufletul, iar bogăţia lor să rămână altora.