Prima ediţie a Atelierelor Museikon, la Alba Iulia

Data: 21 Octombrie 2017

În perioada 23-28 octombrie se va desfășura prima ediție a Atelierelor Museikon, un eveniment cultural-artistic și duhovnicesc adresat publicului interesat de arta religioasă și celor care ar dori să afle cum se pictează o icoană, cum trebuie să fie privită o icoană,
care sunt regulile privind pictarea icoanelor. Atelierul va avea loc în clădirea Museikon, din Alba Iulia.

Publicul are ocazia să se întâlnească cu pictorii zilnic, între orele 9.00-13.00 și 15.00-19.00, de luni până vineri, iar sâmbătă, 28 octombrie, între orele 9.00 și 17.00.
„Ca muzeu participativ, care nu se rezumă la a restitui istoria icoanei, ci se simte responsabil și pentru viitorul său, Museikon încearcă să îi aducă alături pe cei care știu ce este icoana și pe cei care nu mai știu, pentru a afla unii de la alții că societatea contemporană trăie­ște prin și pentru icoană tot atât de mult cum s-a trăit și în veacurile trecute. Doar că acum modalitățile de informare fiind mult mai numeroase, riscul de a confunda icoana cu rivalele sale, idolul sau pseudo-icoana, este mult mai mare. Pentru a evita măcar în parte acest risc, doritorii de răspunsuri vor putea dialoga cu câțiva dintre cei îndreptățiți să le ofere: preoți iconari asemenea marilor maeștrii ai icoanei bizantine, dar și pictori care și-au găsit sau care se mai află încă în căutarea adevăratelor modele", conform unui comunicat transmis de organizatori.
Astfel, contactul direct cu iconografii, cu diversele stadii ale muncii lor, va face mai ușor inteligibilă lumea ilustrată în icoană, o lume cu reguli proprii de ordonare. Cei care vor veni în atelier pentru a căuta răspunsuri, vor avea ocazia să vadă cum se naște chipul unui sfânt.
Dedicată mitropolitului Simion Ștefan, canonizat în anul 2011, sfântul transilvănean din secolul al XVII-lea care a făcut prima traducere integrală a Noului Testament în limba română, ediția din acest an a Atelierelor Museikon va insista pe găsirea unor atribute care să îi facă ușor de recunoscut calitatea de protector al Ardealului, arată organizatorii.
La atelier vor participa ieromonahii Pantelimon Șușnea și Siluan Timbuș, preotul Nicolae Bălan, profesorul univ. dr. Marcel Muntean, restauratoarea Daniela Burnete și pictorii Teona Antonescu, Ana Jilinschi, Claudiu Mihăilă, Andrei Nuțu, Florin Poenariu, Cristina Răileanu și Adrian Sicoe.
„Autori a numeroase lucrări, unele dintre ele realizate pentru credincioși din afara României, laureați ai unor premii prestigioase sau aflați la începutul studiilor universitare, cei 12 iconari vin din medii diferite, au concepții și experiențe de viață diferite, dar cu toții sunt acel fel de cu ajutorul cărora putem vedea ceea ce nu mai avem timp să stăm să auzim: temeiul credinței și însăși justificarea viețuirii noastre, pe Dumnezeu Cel pe Care nu încetăm să-L îndepărtăm și Care nu încetează să ne iubească", conform organizatorilor. Iconarii invitaţi la prima ediţie a atelierelor Museikon de la Alba Iulia vor picta icoane, în diverse tehnici şi vor susţine conferințe, care se vor desfășura în atelier, începând cu ora 17.00, de luni până vineri.