Prima ediţie a evenimentului „Tânărul Oneştean“

Data: 11 Iulie 2018

Cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR) - filiala Oneşti, în directă colaborare cu Protoieria Oneşti, a desfăşurat în perioada 7-9 iulie 2018 prima ediţie a evenimentului cultural-catehetic „Tânărul Oneştean”. Prima zi a debutat cu sosirea participanţilor de la Filialele ATOR Târgu Frumos, Paşcani, Bicaz, Roman şi a tinerilor de la ASCOR Bacău, deschiderea având loc la sediul Protoieriei Oneşti. Au urmat două sesiuni de comunicare, ateliere în cadrul cărora tinerii au avut ocazia de a se cunoaşte mai bine şi de a descoperi lucruri noi. Duminică, 8 iulie, tinerii au participat la Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Buna Vestire” - Mănăstirea Caşin, iar apoi au depus o floare la cimitirul eroilor din acelaşi sat, unde peste 8.000 de suflete s-au ridicat la cer în timpul primei conflagraţii mondiale. Mai multe informaţii despre acest fapt au fost prezentate la conferinţa ce a urmat, susţinută de gen. conf. univ. dr. Vasile Jenică Apostol şi de pr. Silviu Andrei Neicu, la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Oneşti. Încântat de deschiderea spirituală a celor prezenţi, IPS Ioachim i-a încurajat pe toţi să nu piardă niciodată dulceaţa comuniunii sincere şi să păstreze prin rugăciune mica familie formată zilele acestea în inima Oneştiului, până la următoarele întâlniri. Manifestarea „Tânărul Oneştean” s-a bucurat de sprijinul deosebit al părintelui Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti.

(Cristiana Chircu, preşedinte ATOR Filiala Oneşti, C. Ciofu)