Prima ediţie a Festivalului „Vatra Satului“, la Teliu
Zeci de tineri din judeţul Braşov participă în perioada 6-7 iunie la prima ediţie a Festivalului-concurs de tradiţii populare „Vatra Satului“ din comuna Teliu. Evenimentul este organizat de Asociaţia social-culturală „Suflet Transilvan“, condusă de parohul de la Teliu-Vale, părintele Costin Butnar.
Manifestarea îşi propune să adune şi să promoveze tinerele talente folclorice din zona Braşovului, pentru a încuraja noile generaţii să păstreze pe mai departe tradiţiile şi obiceiurile româneşti. Iniţiativa părintelui Costin Butnar, directorul festivalului, se bucură de sprijinul Primăriei comunei Teliu, al Serviciului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov, al Protopopiatului Săcele, al Parohiei Teliu-Vale, al Centrul Cultural „Reduta“ şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov. „Ne-am străduit să îi strângem împreună pe toţi iubitorii de suflet românesc din zona noastră, pentru că am constatat de multe ori cu surprindere că nu ne cunoaştem între noi. Va fi un eveniment major pentru judeţul Braşov, poate chiar cel mai mare, pentru că vor fi prezente în concurs majoritatea ansamblurilor folclorice din zonă, precum şi interpreţi vocali şi instrumentali, tineri meşteşugari şi interpreţi de pricesne. Aşteptăm în jur de 1000 de concurenţi. Fiind la prima ediţie, ne dorim ca acest festival să devină un reper pentru iubitorii de tradiţii din judeţul Braşov şi, de ce nu, din ţară“, ne-a spus pr. Costin Butnar.
Juriu de specialitate
Concurenţii vor fi evaluaţi de un juriu de specialitate prezidat de maestrul coregraf Marin Barbu, care se va implica în promovarea tinerilor la nivel naţional. Din juriu fac parte maestrul coregraf Ioan Pumnea, maestrul coregraf Gheorghe Tănase, interpretul Aurelian Suciu şi instrumentistul Alexandru Gecse.
Participă la concurs elevi de la şcoli şi licee la două categorii de vârstă, de până la 14 ani, respectiv peste 14 ani. Concursul se va desfăşura pe secţiunile: ansambluri folclorice, interpretare vocală, interpretare instrumentală, meşteşuguri populare, şi pricesne.
Participă, la prima ediţie a festivalului, Ansamblul „Muguraşii Râşnovului“, Ansamblul „Românaşul“ din Prejmer, Ansamblul de la Şcoala Gimnazială din Prejmer, Ansamblul „Mugurelul Junior“ din Râşnov, Ansamblul „Crăişorii Pietrei Craiului“ din Zărneşti, Ansamblul de dansuri populare din Bod, Ansamblul „Crai Nou“ din Braşov, Grupul de fete al Parohiei Teliu-Vale, Ansamblul „Junii Becleanului“, Ansamblul de dansuri din Copăcel, Ansamblul „Făgăraşul“, precum şi numeroşi interpreţi. De asemenea, tinerii îşi vor etala talentele meşteşugăreşti şi dragostea faţă de Biserica străbună prin participarea la Sfânta Liturghie şi recitalurile de pricesne. Festivalul se va încheia cu un recital susţinut de Aurelian Suciu şi cu festivitatea de premiere a tinerilor care se vor face remarcaţi în concurs.
Tabără pentru tineri
Asociaţia Social-Culturală „Suflet Transilvan“, în colaborare cu primăria comunei Teliu şi cu Parohia Ortodoxă Teliu-Vale, va organiza, în perioada 7-12 iulie ediţia a VI-a a „Taberei pentru tineri: lemn-lut-piele“. Proiectul are ca scop repunerea în prim plan a obiceiurilor tradiţionale româneşti, în strânsă legătură cu tradiţiile ortodoxe dintr-o zonă multiculturală, şi are ca scop organizarea unei tabere de creaţie adresată tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 35 ani, în special din mediul rural. Tabăra se va desfăşura în localitatea Teliu, judeţul Braşov, şi va cuprinde ateliere, excursii, jocuri, spectacole de muzică şi dans. Participanţii îşi vor însuşi la sfârşitul activităţilor tehnicile meşteşugăreşti specifice şi vor dobândi abilitatea de a realiza obiecte tradiţionale. Tabăra se va încheia cu o expoziţie a obiectelor realizate de tineri. La finalul taberei se vor acorda premii celor mai activi dintre participanţi, conform celor precizate de parohul din Teliu Vale, Costin Butnar, preşedintele Asociaţiei Social-Culturale Suflet Transilvan.