Prima ediţie a Taberei „Lumină şi culoare“
În perioada 10-17 august 2009, în satul Poiana, comuna Deleni, judeţul Iaşi, a avut loc prima ediţie a Taberei de olărit şi creaţie religioasă pentru copii „Lumină şi culoare“. Cei 38 de participanţi veniţi în vacanţă din mai multe zone ale ţării au fost coordonaţi de pr. paroh Mircea Ţăpuşă, iniţiatorul taberei, şi de înv. Elena Ţăpuşă. Parohia Poiana din Protopopiatul Hârlău a găzduit timp de o săptămână prima tabără de zi pentru copii. La activităţile derulate pe parcursul taberei au participat 38 de elevi din mai multe parohii din ţară, care au venit în vacanţă la bunici. În fiecare dimineaţă, tinerii s-au rugat în biserica parohială, urmând ca, până la ora 13:00, să lucreze în atelierele de iconografie pe lemn, de grafică şi olărit. Copiii au pictat folosind culori tradiţionale, redând în icoane chipuri de sfinţi români. De la ora 14:00 au avut program recreativ, în care s-au jucat şi au participat la concursuri de toacă. În cea de-a treia zi a taberei, copiii au învăţat câteva lucruri din tainele olăritului şi ale picturii religioase, de la meşterul Andrei Gheorghe.
De praznicul Adormirii Maicii Domnului, mai mulţi copii care s-au spovedit au primit Sfânta Împărtăşanie, după ce au asistat la slujba Sfintei Liturghii de la Biserica „Sf. Ap. Petru şi Pavel“. După cum ne-a mărturisit părintele paroh, mulţi dintre participanţi au avut posibilitatea să bată pentru prima dată toaca. Mai mult decât atât, copiii au contribuit la înfrumuseţarea cimitirului aflat în apropierea sfântului lăcaş din Poiana. „Neavând posibilitate de cazare, am considerat că o tabără de zi ar fi ideală, pentru că mulţi dintre ei nu au posibilităţi materiale să meargă în alte tabere. Fiind o parohie misionară, pentru că avem mulţi credincioşi de alte confesiuni, am considerat că pictura pe icoane şi olăritul sunt reprezentative pentru ei şi pentru noi. Am căutat să găsim o modalitate pentru a petrece timpul liber, pentru a da o alternativă televizorului şi calculatorului“, a mai adăugat pr. paroh. În ultima zi, la festivitatea de premiere, copiii au avut parte de un foc de tabără, în jurul căruia au cântat şi au povestit din experienţa lor din tabără. În derularea proiectului, organizatorii au fost sprijiniţi de Prigoreanu Dumitru, primarul comunei Deleni, şi de Protopopiatul Hârlău, care au contribuit la acordarea cadourilor pentru participanţii la tabără. (C. CIOFU)