Prima etapă a Concursului „Dumitru Stăniloae“

Un articol de: Marius Nedelcu - 10 Ianuarie 2013

În cadrul eparhiilor din cadrul Patriarhiei Române se desfăşoară luna aceasta etapa eparhială a Concursului naţional "Părintele Dumitru Stăniloae - 110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice". La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti proba scrisă a primei etape a concursului va avea loc pe 17 ianuarie.

Anul 2013 a fost declarat de către Patriarhia Română "An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena", dar şi an comemorativ "Preot Dumitru Stăniloae", pentru că se împlinesc 110 ani de la naşterea celui mai mare teolog român şi 20 de ani de la mutarea sa la Domnul. Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române cinsteşte personalitatea marelui teolog prin organizarea unui concurs naţional pe două secţiuni, la care sunt invitaţi să participe studenţii şi masteranzii teologi din facultăţile de teologie ortodoxă din ţară, precum şi elevii de seminar teologic sau de liceu teologic din cadrul fiecărei eparhii. Luna aceasta se desfăşoară etapa eparhială a Concursului naţional "Părintele Dumitru Stăniloae - 110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice". În Arhiepiscopia Bucureştilor, etapa eparhială adresată studenţilor şi masteranzilor teologi ai acestei instituţii se va desfăşura pe 17 ianuarie, de la ora 10:00. Cei înscrişi vor trebui să realizeze un eseu-sinteză despre o temă de teologie. Tematica concursului scris va cuprinde teme de teologie dezvoltate de părintele Dumitru Stăniloae în studii grupate pe următoarele capitole: Antropologie, Triadologie, Hristologie. Tematica concursului este afişată pe site-ul facultăţii, ftoub.ro. "Concursul dedicat părintelui Dumitru Stăniloae, desfăşurat în anul 2013, are un caracter naţional care va implica toate facultăţile de teologie ortodoxă, seminarele şi liceele teologice din cadrul Patriarhiei Române. La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, concursul va fi organizat la 17 ianuarie, faza eparhială. Studenţii şi masteranzii instituţiei de învăţământ teologic din Bucureşti care s-au înscris la acest concurs vor trebui să cunoască opera părintelui Dumitru Stăniloae, teologia şi gândirea sa, care a influenţat şi influenţează teologia românească în ansamblu. Concursul îşi propune să identifice studenţii şi masteranzii teologi cu aptitudini pentru studierea teologiei dogmatice", ne-a spus părintele Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Concursul se adresează elevilor din seminarele şi liceele teologice din cadrul fiecărei eparhii. Aceştia vor trebui să facă dovada cunoaşterii vieţii părintelui Dumitru Stăniloae. După etapa eparhială, concursul se va desfăşura la nivelul mitropoliilor şi apoi la nivelul Patriarhiei Române, când va avea loc etapa pe ţară.