Prima femeie la conducerea Guvernului danez
Preşedinta social-democraţilor danezi, Helle Thorning-Schmidt, a cărei formaţiune a câştigat alegerile legislative din septembrie, a anunţat că a fost numită oficial prim-ministru duminică, de regina Margrethe a II-a. Thorning-Schmidt, care devine astfel prima femeie ce conduce Guvernul danez, îi succede conservatorului Lars Loekke Rasmussen la două săptămâni şi jumătate după victoria la legislative. Thorning Schmidt, în vârstă de 44 de ani, urmează să anunţe un plan de 1,3 miliarde de euro pentru relansarea economiei. Conform presei, Guvernul de centru-stânga va relaxa politica de imigraţie, una dintre cele mai restrictive din Europa, introdusă la presiunea formaţiunii populiste Partidul Poporului Danez (Dansk Folkeparti).