Prima Liturghie arhierească în parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata din Iaşi
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul a slujit, în urmă cu două zile, Sfânta Liturghie în demisolul Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi. Sfântul lăcaş, aflat în construcţie, a început să fie ridicat în urmă cu aproape 12 ani.
Enoriaşii din parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 1, au avut bucuria de a participa, în urmă cu două zile, la slujba Sfintei Liturghii săvârşită de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Din soborul de preoţi şi diaconi a făcut parte şi pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. La finalul slujbei, PS Calinic Botoşăneanul a citit mai multe rugăciuni de dezlegare şi a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a 32-a după Rusalii. Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe credincioşi să trăiască după "măsura şi vrerea lui Dumnezeu" şi să nu risipească timpul oricum. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a apreciat faptul că la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" s-au făcut "lucruri mari cu mijloace mici, în condiţii grele", apoi a transmis binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Părintele paroh Gheorghe Manole a amintit de vizitele pastorale pe care PS Calinic Botoşăneanul le-a efectuat de-a lungul timpului la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi pentru a oferi sfaturile necesare. "Noi, asemenea lui Zaheu, avem o râvnă, dar avem nevoie de un îndrumător. Consider că astăzi (n.r. duminică), în parohia noastră, prin venirea Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, a venit Hristos şi S-a sălăşluit. Faptul că au durat câţiva ani buni până să dobândim terenul pe care se află astăzi biserica acestei parohii a fost lăsat de Dumnezeu pentru a ne putea întări şi pregăti să finalizăm această construcţie. PS Calinic Botoşăneanul a avut un rol important în dobândirea terenului acestui sfânt lăcaş. În numele enoriaşilor din parohie mulţumim Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul pentru că a slujit Sfânta Liturghie pentru prima dată la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi", a spus pr. paroh Gheorghe Manole. Lucrări la biserică cu banul văduvei Părintele protopop Toma Gradinaciuc a mulţumit Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor pentru că a poposit în Protopopiatul Iaşi 1 şi în parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi. "Bucuria este deplină astăzi (n.r. duminică) atât pentru noi, preoţii, cât şi pentru enoriaşii acestei parohii. Noi, slujitorii sfintelor altare, ne-am împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. În acelaşi timp, cu toţii ne-am împărtăşit din cuvânt, auzind Sfânta Evanghelie şi exegeza deosebită a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul pe care am pus-o la inimă cu toţii", a afirmat pr. protopop Toma Gradinaciuc. Construcţia Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi a început în anul 2000 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. "În prezent sunt finalizate lucrările la faţada sfântului lăcaş, iar sfintele slujbe se oficiază din anul 2003 în demisolul bisericii. Anul trecut a fost unul binecuvântat de Dumnezeu, în pofida perioadei dificile prin care ţara noastră trece. Am reuşit finalizarea faţadei, o lucrare care a necesitat un efort din partea parohiei noastre de 150.000 de lei. Suma s-a strâns cu banul văduvei, de la copiii care au donat alocaţia lor şi de la enoriaşi. Am primit un ajutor mare de la Dumnezeu. Mulţi bătrâni din parohie s-au rugat ca Dumnezeu să ne ajute. Astfel am avut lucrători mai puţin costisitori, dar ne-am străduit să punem în aplicare cunoştinţele noastre. În acest an nădăjduim să terminăm lucrările de finisaj la interiorul bisericii", a explicat pr. paroh Gheorghe Manole. În grija parohiei "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi se află 136 de copii de la Centrul de Plasament cu handicap psihic şi motoriu Galata, 26 de copii de la Centrul de Plasament "Gulliver" şi 15 mame de la Centrul Maternal "Maternus".