Prima lună de iarnă la Palatul Patriarhiei
Deși venirea anotimpului rece nu a așternut încă primii fulgi de nea pe Colina Bucuriei, Palatul Patriarhiei a găzduit în luna decembrie mai multe evenimente prilejuite de marile sărbători religioase ale perioadei de iarnă și a primit vizita a peste 2.300 de turiști și pelerini.
Cel mai important eveniment organizat la Palatul Patriarhiei în luna decembrie l-a constituit concertul tradițional de colinde „Răsăritul cel de Sus”. Concertul a fost susținut în Aula Magna „Teoctist Patriarhul”, de către corul Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București, aflat sub bagheta dirijorilor arhid. prof. Nifon Constantin și arhid. prof. Răzvan-Constantin Ştefan, și de către Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, dirijat de arhid. Mihail Bucă.
Tot în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din cadrul Palatului Patriarhiei s-a desfăşurat și ediția a IX-a a spectacolului cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”, dedicat elevilor din clasele I-VI din București.
De asemenea, în luna decembrie a avut loc și un spectacol al copiilor din Protoieria Sector 2 Capitală, prilej cu care aceștia au interpretat o serie de colinde, avându-l ca dirijor pe pr. Alexandru Dumitrescu de la Parohia Popa Nan, iar la final au primit daruri.
În Sala „Europa Christiana” remarcăm un alt eveniment cultural-artistic al lunii decembrie, și anume expoziția personală de icoane a pictorului Marius Ciprian Ghinescu, câștigătorul marelui premiu al Concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”.
Ca și în anii anteriori, luna decembrie a adus la Palatul Patriarhiei și mai multe cete de colindători. Dintre aceștia amintim Ansamblul Folcloric „Opincuța” din Chișinău, grupul de colindători „Glasul străbunilor” din localitatea Jijila, județul Tulcea, precum și grupul de copii „Theotokos”, din Alba Iulia. Totodată, în apropierea vacanței de iarnă, mai multe grupuri de elevi au vizitat Palatul Patriarhiei în cadrul programului „Săptămâna Școala Altfel”.