„Prima oră de religie” în parohia dâmbovițeană Gura Ocniței
În biserica Parohiei Gura Ocniței, județul Dâmbovița, a avut loc vineri, 2 septembrie 2022, „Prima oră de religie”, proiect educațional aflat la cea de a 5-a ediție. Au participat 46 de copii de la clasele pregătitoare ale școlii din comună, ce cuprinde satele: Gura Ocniței, Adânca și Săcuieni, care au primit gratuit, într-un cadru festiv, ghiozdane și rechizite. Aceste daruri, ce au însemnat peste 8.000 de lei, au fost oferite cu ajutorul Consiliului Local și al Primăriei comunei Gura Ocniței, al bibliotecilor de pe raza comunei, al „Atelierului veseliei”, al parohiilor și prin implicarea generoasă a multor credincioși.