„Prima oră de religie” la Parohia Gura Ocniței din Dâmbovița

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 10 Septembrie 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, la începutul anului școlar 2026‑2027 în Parohia Gura Ocniței din Protoieria Târgoviște Nord a avut loc o nouă ediție a proiectului educațional „Prima oră de religie”, inițiativă care s‑a constituit, de‑a lungul anilor, într‑o frumoasă tradiție a comunității locale.

Evenimentul a fost organizat vineri, 4 septembrie, de Parohia Gura Ocniței, în parteneriat cu școala gimnazială din localitatea dâmbovițeană și cu Primăria și Consiliul Local Gura Ocniței, și a reunit elevi, părinți, cadre didactice, reprezentanți ai administrației publice locale și slujitori ai parohiilor de pe raza comunei. Cu acest prilej, copiii care pășesc pentru prima dată în universul școlar au fost primiți în biserică și binecuvântați la început de an școlar de părintele paroh Sorin Alexandru Olteanu. Întâlnirea a constituit un moment de comuniune și de bucurie în cadrul căruia celor mici le‑a fost subliniată importanța credinței și a educației în formarea personalității și a caracterului.

Prin această inițiativă, Biserica își reafirmă vocația de a fi alături de familie și de școală în misiunea de formare a copiilor și tinerilor. Ora de religie reprezintă un important spațiu educațional în care elevii sunt chemați să descopere valorile credinței creștine și să înțeleagă importanța iubirii aproapelui, a respectului, a responsabilității și a binelui comun. La finalul activității, copiii au primit daruri pregătite special pentru începutul noului an școlar ca semn al dragostei și al grijii pe care comunitatea le‑o poartă, ne‑a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.