Prima promoţie de muzeografi la Craiova
Fundația pastoral-misionară „Sfântul Nicodim” din Craiova a organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, cursuri de perfecționare muzeograf. Astfel, în data de 20 decembrie, prima promoţie de cursanţi a finalizat stagiul de pregătire început în urmă cu 3 luni.
Prima grupă, formată din 28 de monahi şi monahii din Arhiepiscopia Râmnicului, au promovat examenul organizat la sediul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova, devenind astfel prima promoţie de muzeografi avizaţi din programul iniţiat de Mitropolia Olteniei.
„Începutul acestei iniţiative a fost demult aşezat în mintea noastră şi apoi realizat în consfătuirile cu factorii de responsabilitate în domeniu. Era necesar ca, după o lungă perioadă de timp, aceşti muzeografi să-şi împrospăteze cunoştinţele, iar alţii dintre ei să primească o diplomă de muzeograf în urma unor cursuri de specialitate. Mănăstirile noastre, colecţiile muzeale şi obiectele din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei şi Mitropoliei Olteniei au nevoie întotdeauna să fie popularizate, să fie promovate şi în acelaşi timp să fie aşezate în conştiinţa românilor. Este foarte important lucrul acesta. De când s-a format poporul român, şi până astăzi, am avea sute de ani, timp în care generaţii de generaţii au strâns, au agonisit şi au lăsat această moştenire frumoasă, sfântă şi binecuvântată. Pe aceasta noi dorim să o prezentăm atât celor din ţară, cât şi celor din străinătate care vin să ne viziteze, şi să le arătăm că în zona noastră, în partea noastră de Oltenia au fost oameni cu o cultură avansată, cu un grad de civilizaţie înalt”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu.
În continuare, ierarhul a apreciat buna desfășurare a stagiului de pregătire în ciuda provocărilor pe care le-a adus pandemia: „În primul rând, ne-am axat în grupa aceasta pe părinţii şi maicile din Arhiepiscopia Râmnicului. Ei au fost primii care au răspuns şi îi mulţumim Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie că a răspuns pozitiv la această chemare a noastră. Bineînţeles că aceste cursuri au fost hotărâte în cadrul Sinodului mitropolitan, atunci am prezentat proiectul nostru, ca să fie de acord toţi ierarhii din Mitropolia Olteniei. Au fost de acord şi bineînţeles că şi hotărârea din cadrul Sinodului s-a materializat în această realizare a noastră. Aşa se face că noi am adunat aici un grup foarte mare de părinţi călugări şi de maici din mănăstirile noastre. S-au comportat exemplar, în condiţiile grele de pandemie, rapiditatea cu care ei s-au descurcat a fost de excepţie. Au fost realizate cursuri la Mănăstirea Bistriţa, la Mănăstirea Cozia, au vizitat şi Mănăstirea Horezu şi alte mănăstiri şi în toate s-au arătat oameni cu un simţ al muzeografului deosebit de important”.