„Prima tipografie georgiană - izvorul relațiilor georgiano-române”

Un articol de: Ioan Bușagă - 13 Aprilie 2019

Facsimile și cărți vechi, tipărite în limba georgiană la Tiflis (Tbilisi de azi) de către Mihail Ștefanovici - ucenicul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, au fost expuse săptămâna aceasta în Aula Mare a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea. La vernisajul expo­zi­ției au participat ambasadorul Georgiei la București, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Râmnicului și ai autorităților de stat, centrale și locale, oameni de cultură și elevi de la școli din municipiu.

Expoziția, intitulată „Prima tipografie georgiană - izvorul re­lațiilor georgiano-române”, a fost organizată la Râmnicu Vâlcea cu menirea să celebreze relațiile culturale, religioase și diplomatice între cele două țări, începute acum peste 300 de ani de Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, și regele Vahtang al VI-lea.

Moderatorul evenimentului cultural a fost managerul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea, conf. univ. dr. Remus Grigorescu. „Expoziția aduce în prim plan bijuterii ale artei tiparului geor­gian și o serie de facsimile care înfățișează texte, gravuri și ornamente tipografice din două lucrări tipărite de Mihail Ștefa­novici, ucenicul lui Antim Ivireanul, trimis în Georgia pentru a traduce și a transmite meșteșugul tiparului. Consider că vernisarea acestei expoziții astăzi, la Biblioteca Județeană Vâlcea, unde dăinuie spiritul lui Antim Ivireanul, are menirea de a consolida și a deschide noi perspective de colaborare între cele două state. Doresc să mulțumesc oaspeților pentru do­nația de carte pe care au fă­cut-o bibliotecii, îmbogățind fondul nostru de carte cu volume reprezentative pentru cultura și civili­zația georgiană”, a precizat managerul Bibliotecii Județene Vâlcea, conf. univ. dr. Remus Grigorescu.

„A ştiut să se apropie atât de mult de sufletul poporului”

Din partea Arhiepiscopiei Râm­­nicului a participat părintele Ștefan Zară, consilier eparhial al Sectorului cultural și comunicații media, care a transmis cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. În cuvântul prezentat a fost evidențiată personalitatea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. „Unul dintre ierarhii paradigmatici ai Bisericii noastre pentru apărarea dreptei credințe a fost Mitropolitul Țării Românești, fost și Episcop al Râmnicului pentru aproape trei ani (1705-1708), Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Deși străin de ţara, de limba neamului românesc şi de obiceiurile pământului, Sfântul Antim Ivireanul a ştiut să se apropie atât de mult de sufletul poporului, de credinţa și de limba lui şi de toată zestrea strămo­șească a acestuia, încât a reușit nu doar să tipărească în slove românești, ci să fie și făuritor de frumosul grai al limbii române și un mare apărător al tra­dițiilor acestui popor binecuvântat de Dumnezeu.

Întreaga sa activitate ca ierarh al Bisericii Ortodoxe se poate rezuma la lucrarea de tipărire a Cuvântului lui Dumnezeu în inimile credincioșilor, străduindu-se, cu timp și fără timp, să-l înalțe pe om la Dumnezeu. Spre aceasta s-a folosit atât de cuvântul rostit în predicile sale insuflate de Dumnezeu, de cuvântul scris în cărțile sale, tipărite prin propriul efort, dar și de cuvântul zugrăvit în culoare, fiind un iscusit pictor de icoane. Moartea sa mucenicească, îndurată pentru că s-a ridicat împotriva asupririi otomanilor, care vor impune schimbarea domniilor pământene cu cele fanariote în Țările Române extracarpatice, a desăvârșit lucrarea sa mărturisitoare, dovedind că ceea ce a în­vățat el prin cuvinte nu a fost simplă glăsuire, ci cuvinte izvorâte din harul lui Dumnezeu ce să­lășluia în inima lui”, se arată în cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie.

Invitaţi din străinătate

Alocuțiuni au mai susținut Mirian Khositashvili, director adjunct al Bibliotecii Naționale Parlamentare din Georgia; Zaal Abashidze, director al Centrului Națio­nal de Manuscrise din Georgia; Excelența Sa, Nikoloz Nikolozishvili, ambasadorul Georgiei la București.

„Lucrările înaintașilor au format o cultură care ne unește și ne obligă astăzi foarte mult la noi și noi idei de cooperare. Trebuie să continuăm și să dezvoltăm relațiile noastre, pentru că numai în acest fel le putem mulțumi și cinsti memoria lor. Copiii noștri trebuie să știe că astfel de oameni curajoși, precum Antim, Constantin Brâncoveanu, Vahtang, Mihail Ștefanovici au luminat popoarele noastre în acele timpuri în care inamicul comun, sub amenințarea pedepsei cu moartea, a interzis lucrarea tipografică”, a precizat domnul Nikoloz Nikolozishvili, ambasadorul Georgiei la Bucu­rești.

În debutul expoziției „Prima tipografie georgiană - izvorul rela­țiilor georgiano-române”, corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea a interpretat câteva cântări bisericești. Evenimentul cultural a fost organizat de Ambasada Georgiei la București, Biblioteca Națională Parlamentară din Georgia, Centrul Național de Manuscrise din Georgia și Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea.