Prima vizită a unui monarh britanic în România
Regele Charles al III‑lea se află în România, într‑o vizită care are caracter privat, potrivit declarațiilor făcute pentru Agerpres de ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble. Monarhul britanic s‑a întâlnit astăzi, 2 iunie, cu preşedintele Klaus Iohannis, ca gest de curtoazie. După ceremonia primirii oficiale, monarhul britanic și preşedintele României au avut convorbiri tête‑à‑tête, apoi întâlniri cu autorităţi, reprezentanţi ai societăţii civile şi Corpul Diplomatic, conform site‑ului Administraţiei Prezidenţiale.
Este prima dată când un monarh al Regatului Unit vizitează ţara noastră, a arătat Noble, însă anterior, începând din 1998, când era prinţ de Wales și moştenitor al Coroanei Britanice, Charles al III‑lea a făcut frecvente călătorii în România și s‑a implicat în păstrarea patrimoniului cultural românesc, achiziţionând şi restaurând mai multe case vechi din mediul rural.
La 2 iunie 2015, a fost lansată Fundaţia Prinţul de Wales România, o organizaţie ce sprijină conservarea patrimoniului arhitectural, agricultura şi dezvoltarea durabilă în România. Fundaţia face parte din The Prince's Charities Group şi are sediul în satul Viscri, din judeţul Braşov, localitate aflată în patrimoniul UNESCO. Preşedinţia României i‑a conferit, la 29 martie 2017, Ordinul Naţional „Steaua României” în Grad de Mare Cruce, în semn de „preţuire pentru activitatea în România şi pentru promovarea imaginii acesteia în lume”.
Charles al III‑lea a fost încoronat la 6 mai 2023 rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi al altor 14 ţări, inclusiv Canada, Australia şi Bahamas, alături de regina consoartă, Camilla, în cadrul unei ceremonii găzduite de Westminster Abbey, după ce la 10 septembrie 2022 a fost proclamat rege de Consiliul de Ascensiune. (C.Z.)