Prima zi a Canonului Mare la Seminarul Teologic Ortodox din Craiova

Un articol de: Pr. Sorin-Grigore Vulcănescu - 04 Martie 2025

În prima zi a Sfântului și Marelui Post, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit slujba Canonului cel Mare la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. Slujba s-a desfășurat în prezența elevilor seminariști, a cadrelor didactice și a credincioșilor veniți să participe la această primă etapă a călătoriei duhovnicești spre Învierea Domnului.

La finalul slujbei, ieromonahul Paisie Ciuban, de la Mănăstirea Strâmba-Jiu, judeţul Gorj, a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța pocăinței și a rugăciunii sincere. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a subliniat importanța pocăinței și a postului ca mijloace de întărire duhovnicească şi conștientizare a stării noastre duhovnicești şi mai ales cum Sfântul Andrei Criteanul, prin această capodoperă a imnografiei ortodoxe, ne îndeamnă să privim în interiorul sufletului nostru, să ne recunoaștem greșelile și să cerem mila lui Dumnezeu.