Prima zi a slujbei Canonului Mare la Catedrala Patriarhală
La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, în primele patru zile ale primei săptămâni a Postului Mare se săvârşeşte, de la ora 16:00, slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia se citeşte, pe rând, câte o parte din Canonul Mare alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, denumit şi Canonul de pocăinţă. Luni, 2 martie, în prima zi a Postului Sfintelor Paşti, slujba Pavecerniţei Mari a fost săvârşită în Catedrala Patriarhală de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cântările Canonului au fost rostite de Preafericitul Părinte Daniel, iar răspunsurile şi cântările bisericeşti au fost interpretate de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române şi Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale. Marți, 3 martie, de la ora 16:00, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, credincioşii pot participa la slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia va fi citită a doua parte a Canonului Mare.