Prima zi de Crăciun la Catedrala din Huși

Data: 28 Decembrie 2023

Luni, 25 decembrie 2023, în prima zi de Crăciun, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală din Huşi, cu prilejul praznicului Naşterii Mântuitorului Hristos. Preasfinţia Sa a fost înconjurat de soborul slujitorilor sfântului lăcaş, din care a făcut parte și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Tabor” a catedralei, dirijată de Elisabeta Irimiea.

După citirea textului evanghelic, credincioşii au ascultat cuvântul pastoral al Părintelui Episcop Ignatie, intitulat „Betleemul a deschis Edenul” - raiul lui Dumnezeu şi „raiul” omului (poate fi citită integral la rubrica Cuvântul Ierarhului de pe episcopia­hu­silor.ro).

Într-un cadru festiv, la finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a oferit, în semn de recu­noștință, doamnei Maria Cadinoiu, contabil-șef al Centrului eparhial Huși, Crucea eparhială „Maria Costachi” a Episcopiei Hușilor.

Momentele de rugăciune și comuniune s-au încheiat în glas de colinde, ierarhul Huşilor colindându-i pe toţi cei de faţă, iar toți copiii prezenţi au primit daruri.