Primăriile pot accesa fonduri pentru proiecte de gestionare a deşeurilor

Data: 06 Ianuarie 2010

Începând cu acest an, operatorii economici şi unităţile administrativ-teritoriale din România pot obţine finanţări prin Fondul de Mediu pentru a derula proiecte în sectorul managementului deşeurilor, în scopul evitării declanşării procedurii de infringement

Ghidul de finanţare a Programului vizând gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, publicat pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), prevede un plafon maxim de 30.000 de lei pe care primăriile îl pot accesa, începând din acest an, pentru demararea unor proiecte privind gestionarea deşeurilor şi închiderea depozitelor neconforme. În cazul unităţilor administrativ-teritoriale, care vor să demareze proiecte eligibile de reciclare a deşeurilor din plastic, lemnoase sau de colectare, transport şi amenajare a deşeurilor în locuri publice, finanţarea poate fi în cuantum de 100% din valoarea totală a proiectului. Pentru Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, finanţarea se acordă tot în procent maxim din valoarea totală eligibilă a proiectului. Finanţarea Programului se realizează din veniturile Fondului pentru Mediu, aceasta putând fi derulată anual, în limita fondurilor prevăzute cu această destinaţie prin „Bugetul anual de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu şi al Fondului pentru mediu“, aprobat prin Hotărâre de Guvern. Pentru operatorii economici, finanţarea se acordă în cuantum de maximum 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului, pentru întreg teritoriul României, cu excepţia cazului în care beneficiarul are sediul social/punctul de lucru la care se implementează proiectul în Regiunea Bucureşti-Ilfov, unde finanţarea se acordă în cuantum de maximum 40% din valoarea totală eligibilă a proiectului, fără a se depăşi suma maximă ce poate fi acordată unui beneficiar, în cadrul sesiunii de finanţare. Suma maximă care poate fi acordată se stabileşte pentru fiecare tip de proiect în parte.