Primarul oraşului Guidonia, Italia, în vizită la Patriarhia Română
În ziua de 20 noiembrie 2013, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit o delegaţie a Primăriei oraşului Guidonia Montecelio din apropierea Romei, condusă de domnul primar Eligio Rubeis.
La întrevedere a mai participat domnul Viorel Badea, senator pentru românii din Europa şi Asia, vicepreşedintele Comisiei românilor de pretutindeni din Senatul României. Domnul primar Rubeis a mulţumit pentru primire şi a prezentat diferite aspecte sociale, educaţionale şi spirituale ale vieţii cotidiene a comunităţii celor aproximativ 12.000 de români care locuiesc în oraşul Guidonia Montecelio şi în împrejurimi. Domnia sa a precizat că autorităţile locale ale oraşului acordă o atenţie specială integrării românilor în comunitatea locală şi educaţiei copiilor acestora. În acest sens, edilul a subliniat buna cooperare cu preotul paroh Sebastian Cosma din localitate şi cu Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan al Italiei în ceea ce priveşte integrarea românilor în societatea italiană.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulţumit domnului primar pentru sprijinul acordat românilor ortodocşi de Primăria oraşului Guidonia Montecelio şi în special pentru oferirea unui teren de 1.200 metri pătraţi în vederea construirii unui lăcaş de cult ortodox.
Patriarhul României a subliniat necesitatea păstrării identităţii naţionale şi a tradiţiilor spirituale de către românii din Italia paralel cu integrarea lor în societatea italiană. La final, Preafericirea Sa a accentuat şi importanţa experienţei pozitive dobândite de români în străinătate, pe care o pot valorifica la întoarcerea lor în ţară. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)
Cooperare pentru integrarea românilor din Guidonia Montecelio
La finalul vizitei la Patriarhia Română, primarul italian Eligio Rubeis ne-a vorbit despre eforturile pe care le depune pentru integrarea românilor din regiunea Guidonia Montecelio: „Atât instituţiile italiene din teritoriul românesc, dar şi instituţiile româneşti din teritoriul italian trebuie să colaboreze. De aceea, noi aveam nevoie să vorbim cu aceste instituţii, deoarece în Guidonia Montecelio trăiesc numeroşi cetăţeni români, iar noi trebuia să vorbim în numele lor. Este un schimb de informaţii, dar mai ales de ajutor pentru românii din acest teritoriu, pentru ca ei să se poată integra în Guidonia. Deoarece consider că religia este foarte importantă în demersurile noastre, primăria din Guidonia a donat comunităţii de români un teren de 1.200 mp pe care aceştia să construiască o biserică ortodoxă. Prin acest lăcaş de cult, românii se vor putea întâlni pentru rugăciune, dar şi pentru a socializa unii cu alţii. Tot aici ei se vor cunoaşte mai bine. Adesea integrarea se poate realiza mai ales prin copiii şi tinerii care vin la şcoală în Italia, dar şi la biserică; de aceea, gândim că prezenţa unui lăcaş de cult în acest teritoriu poate ajuta foarte mult la integrarea totală a lor“. (Diac. Ştefan Sfarghie)