Primăvara lui 2011, cea mai însorită în Austria

Data: 03 Iunie 2011

Primăvara din acest an a intrat în analele meteorologiei din Austria: lunile martie-mai au fost cele mai însorite de când în această ţară se fac astfel de măsurători, adică din 1880. "Vechiul record din anul 2007 a fost depăşit cu trei procente", a declarat climatologul Alexander Orlik. În aceste condiţii, primăvara lui 2011 se află pe locul 6 printre cele mai călduroase, de la începutul acestor măsurători.