Prime de Crăciun în o treime din companii
Aproape o treime din companiile din România (32%) vor acorda prime în bani angajaţilor, cu ocazia sărbătorilor, iar trei din cinci angajatori plănuiesc să organizeze petreceri de Crăciun, reiese din rezultatele unui sondaj realizat de platforma online de recrutare BestJobs.ro.
Potrivit sursei citate, cei mai mulţi angajaţi (58%) preferă beneficiile în bani, sub forma unei prime sau a unui bonus, iar 24% din cei chestionaţi spun că şi-ar dori mai multe zile libere în perioada sărbătorilor.