Primele apariţii editoriale în Episcopia Tulcii

Data: 24 Iunie 2009

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Visarion, la Editura Andreiana din Sibiu, a apărut prima carte de cult din istoria nou-înfiinţatei Episcopii a Tulcii. Apariţia Cărţii de rugăciuni se înscrie în proiectul de plan editorial pentru anul 2009 şi constituie un veritabil eveniment religios-cultural în Episcopia Tulcii, aflăm de pe site-ul Episcopiei Tulcii. Din cuvântul înainte al PS Visarion, se desprinde limpede motivul care a stat la baza acestei apariţii editoriale: ,,să fie tuturor spre folos duhovnicesc întru dobândirea celor de trebuinţă sufletului şi mântuirii, ţelul suprem spre care tindem cu toţii“. Cartea de rugăciuni, prin conţinutul ei bogat şi variat, devine astfel accesibilă şi apropiată de sufletele curate şi rugătoare ale creştinilor, fie ei simpli mireni sau preoţi, care, după necesităţile fiecăruia, o pot găsi folositoare în mai toate împrejurările vieţii cotidiene. Ceea ce o face şi mai mult să devină un îndrumar al familiei bunului creştin sunt paginile cu felurite însemnări din cele mai importante momente din viaţa calendaristică a creştinului ortodox. De asemenea, a apărut şi „Îndrumătorul pastoral“, carte de referinţă pentru cunoaşterea vieţii şi activităţii spirituale a tinerei eparhii, pe parcursul anului 2008-2009, aflăm tot de pe site-ul www.episcopiatulcii.ro. Binecuvântat de PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi cu un Cuvânt înainte al PS Visarion, „Îndrumă-torul pastoral“ pe anul 2009 constituie o operă de pionierat în spectrul publicaţiilor religios-culturale de pe scena tulceană. „Îndrumătorul pastoral“ este o carte ancorată în realitate, care surprinde atât evenimentele majore serbate în anul 2009 în întreaga Patriarhie Română, dar şi momente speciale şi aniversări locale din trecutul Dobrogei.