Primele dovezi ale venirii evreilor în Canaan

Data: 25 Feb 2011

În ultimii ani s-au descoperit pe Valea Iordanului cinci situri arheologice, datate în ultima perioadă a epocii fierului, secolele 13-12 î.Hr., considerate a fi primele aşezări temporale ale evreilor veniţi în Canaan, informează Science Daily. Aceste complexuri sunt delimitate la nivelul solului sub forma unei amprente uriaşe a unei urme de picior, lucru care a stârnit curiozitatea oamenilor de ştiinţă. Construite de o populaţie semitică nomadă, aceste aşezări omeneşti sunt o dovadă solidă că evreii au venit în Canaan şi au căutat să-şi afirme stăpânirea asupra acestui teritoriu. "Structurile în formă de "picior" pe care le-am găsit pe Valea Iordanului sunt primele aşezări pe care evreii le-au construit la intrarea lor în ţara Canaanului şi sunt o atestare a conceptului biblic de stăpânire a pământului prin acest "picior". Acest simbol mai înseamnă şi supunerea duşmanilor, proprietatea asupra pământului şi chiar prezenţa lui Iahve. Descoperirea acestor structuri deschide un nou sistem de percepţie lingvistică şi istorică deoarece cuvântul biblic pentru picior - "regel" - înseamnă şi sărbătoare şi de aici se pare că exista un ceremonial religios prin care se încercuia acest spaţiu", a declarat profesorul Adam Zertal de la Universitatea din Haifa. (Marius Nedelcu)