Primele măsuri ale noului rector al UB

Un articol de: Elena Gabriela Zamora - 08 Ianuarie 2020

Eliminarea ştampilei din procesele birocratice, cu excepţia actelor de studii, dotarea corespunzătoare a tuturor toaletelor din clădirile facultăţilor, acordarea de finanţare pentru participarea profesorilor la conferinţe internaţionale se numără printre primele măsuri luate de noul rector al Universităţii Bucureşti (UB), Marian Preda, ales în această funcție în 11 decembrie 2019 şi validat în şedinţa din 18 decembrie a Senatului universitar, potrivit Agerpres. Acesta a decis, totodată, ca de la începutul lunii ianuarie 2020 să se acorde finanţare din fondurile instituţiei pentru deplasările staff-ului academic la conferinţe internaţionale şi naţionale. Astfel, a fost stabilit un plafon maxim de 800 de euro pentru deplasarea la o conferinţă din spaţiile Europa, Orientul Apropiat şi Africa şi de 1.200 de euro pentru SUA, Canada şi alte zone îndepărtate. Marian Preda a mai cerut elaborarea unui audit intern, raportarea tuturor contractelor aflate în derulare la nivelul universităţii, elaborarea unei organigrame publice de la nivelul universităţii, efectuarea unui inventar clar şi detaliat al clădirilor şi bunurilor, inclusiv cele de patrimoniu, aparţinând instituţiei de învăţământ superior.