Primele roșii românești, în aprilie
Legumicultorii din Olt, județul cu cele mai multe înscrieri la programul Tomata, au început să planteze tomate în solarii încălzite astfel încât să poată să recolteze în prima parte a lunii aprilie şi să scoată pe piaţă, de Paşte, roșii româneşti, a declarat pentru Agerpres directorul Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Gabriela Andronie.
„Sunt convinsă că în aprilie vom avea tomate româneşti în pieţe”, a spus Andronie.
Şefa DAJ Olt a menţionat că până în prezent 77 de fermieri din judeţ s-au înscris în program şi alte dosare sunt în lucru, iar ritmul înscrierilor va creşte în următoarele săptămâni, după ce primăriile vor finaliza actualizarea registrelor agricole.
„Estimăm că şi în acest an vom avea aproximativ 5.500 de legumicultori din judeţul Olt în program”, a adăugat ea.
Anul trecut, au beneficiat de ajutor de minimis 5.711 fermieri care au livrat tomate în perioada aprilie-iunie, iar în a doua jumătate a anului au primit sprijin 5.845 de legumicultori.
În anul 2023, cuantumul ajutorului de minimis pentru producătorii de tomate va fi de 3.000 euro/1.000 mp/beneficiar, iar plafonul maxim alocat pentru această schemă de sprijin este de 262,99 milioane de lei (53,14 milioane de euro). Cererile se vor depune până cel târziu la 1 aprilie 2023, iar valorificarea producţiei se va face până la 30 iunie 2023, inclusiv.
Ca element de noutate, pentru simplificarea aplicării programului, în 2023 se va efectua o singură verificare, după notificările transmise de către potenţialii beneficiari cu cel puţin 10 zile înainte de recoltare, care va viza identificarea suprafeţei înfiinţate, precum şi evaluarea producţiei de tomate înainte de recoltare. (C. Z.)