Primirea delegaţiei Patriarhiei Române la Reprezentanţa Patriarhiei Ierusalimului în Cipru

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 02 Septembrie 2024

Delegaţia Patriarhiei Române, care se află zilele acestea în insula Cipru, cu moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian (de la Biserica Zlătari din Bucureşti), a efectuat luni, 2 septembrie, o vizită oficială la Reprezentanţa Patriarhiei Ierusalimului din Cipru. Membrii delegaţiei conduse de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, au fost primiţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Mitropolit de Vostra şi Exarh al Patriarhiei Ierusalimului în Cipru.

Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul i-a transmis Înaltpreasfinţiei Sale cuvinte de mulţumire în numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru primirea delegaţiei în unul dintre cele mai importante locuri ale misiunii trecute şi actuale a Patriarhiei Ierusalimului în Cipru. „Ne bucurăm că ne aflăm astăzi la Reprezentanţa Patriarhiei Ierusalimului în Cipru în aceste zile când am adus pe pământ cipriot un fragment din moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian de la Biserica Zlătari din Bucureşti. Biserica Ciprului este una deosebit de primitoare, cu o mare deschidere faţă de fraţii ortodocşi, iar aceasta reiese atât din faptul că Patriarhia Ierusalimului are aici o reprezentanţă, dar şi din faptul că mulţi preoţi români au posibilitatea să slujească în bisericile ortodoxe din Cipru. În mod deosebit dorim să exprimăm faţă de Înaltpreasfinţia Voastră mulţumiri pentru deschiderea pe care o arătaţi întotdeauna faţă de români. Sunteţi un ierarh iubitor de fraţi şi de dialog, iar aceasta nu este o lucrare omenească, ci este un dar al Duhului Sfânt pe care numai unii oameni îl pot experia în viaţa lor. Le-am spus şi părinţilor care fac parte din delegaţie că în urmă cu mai mulţi ani, când am vizitat aceste locuri, aici nu exista nici biserică, nici spaţiul corespunzător pentru sediul unei astfel de misiuni, iar tot ceea ce s-a realizat se datorează Înaltpreasfinţiei Voastre”, a spus PS Părinte Timotei Prahoveanul.

În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Mitropolit de Vostra şi Exarh al Patriarhiei Ierusalimului în Cipru, a precizat că vizita delegaţiei Patriarhiei Române reprezintă pentru Exarhat o mare bucurie, întrucât este pentru prima dată când un ierarh român îi trece pragul. „Vă numiţi tot Timotei, iar acest lucru este încântător pentru mine. Primesc un arhiereu pe care-l cunosc de mulţi ani din Sfânta Cetate a Ierusalimului. Atunci când un tânăr intră în biserică şi iubeşte ceea ce face, cu siguranţă zideşte, neţinând seama de circumstanţe. Întotdeauna ceea ce facem împlinim numai cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că facem toate numai pentru El. Tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră face parte dintr-o pedagogie a lui Dumnezeu, de aceea trebuie să învăţăm să ne smerim”, a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Timotei.

Mitropolitul ierusalimitean a transmis, din inimă, urări de bine Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, apreciind în mod deosebit exemplul pe care-l oferă preoţii, monahii şi credincioşii români, atât în Ierusalim, cât şi în alte locuri ale lumii, cum s-a întâmplat şi în Cipru, unde aceştia au ajutat la ridicarea noii biserici care aparţine Patriarhiei Ierusalimului. Ierarhul a făcut referire şi la lucrarea jertfelnică a monahiei românce Vichentia, pe umerii căreia, conform spuselor Înaltpreasfinţiei Sale, se regăsesc multe dintre realizările misiunii apostolice ierusalimitene.

Delegaţia Patriarhiei Române a vizitat în aceeaşi zi şi Mănăstirea „Sfântul Heraclid”, un aşezământ monahal aflat în sud-estul localităţii Politiko, la mică distanţă de anticul oraş Tamasos, în regiunea Nicosia. Sfântul Heraclid a fost ucenic al Sfinţilor Apostoli Pavel, Barnaba şi Marcu, hirotonit de aceştia drept prim episcop al oraşului Tamasos. Sfântul Heraclid a avut un rol esenţial în propovăduirea Evangheliei în insula Cipru şi este un sfânt foarte popular şi iubit de poporul cipriot.