Primul centru de studii japoneze din România
Secţia de japoneză a Universităţii Bucureşti inaugurează, astăzi, Centrul de Studii Japoneze, primul de acest tip din România, al cărui scop este promovarea şi sprijinirea activităţii de cercetare în acest domeniu. Potrivit unui comunicat al Universităţii din Bucureşti, evenimentul se va bucura totodată de prezenţa ambasadorului Japoniei la Bucureşti, Natsuo Amemiya. "Iniţiativa înfiinţării acestui centru se bucură de sprijinul guvernului japonez, precum şi al mai multor fundaţii japoneze", se arată în comunicatul de presă. Secţia de japoneză a Universităţii din Bucureşti a fost înfiinţată în anul 1975 ca specializare B, iar din anul 1987 a devenit specializare A. În prezent, secţia are un număr de 180 de studenţi şi beneficiază de donaţii de cărţi şi aparatură modernă din partea guvernului japonez, precum şi de burse pentru studenţi şi stagii de cercetare pentru masteranzi, doctoranzi şi cadre didactice.