Primul centru dedicat copiilor cu autism, înfiinţat la Iaşi
Copiii care prezintă simptome de autism, atât din Iaşi cât şi din celelalte judeţe ale Moldovei, pot beneficia de serviciile primului "Centru de diagnostic şi terapie a copiilor cu autism" înfiinţat în cadrul unei unităţi spitaliceşti. Acesta funcţionează în cadrul Spitalului Universitar de Neuropsihiatrie "Socola" din Iaşi şi are o capacitate de 20 de locuri. "Diagnosticul, cât şi psihoterapiile, sunt gratuite pentru toţi copiii care vin în acest centru. Părinţii copiilor trebuie să vină la noi doar în baza unei trimiteri de la medicul de familie. Cei care nu sunt din Iaşi vor beneficia de internare continuă, iar copiii ieşeni de internare de zi. Era nevoie de un astfel de centru întrucât numărul copiilor diagnosticaţi cu autism este în creştere. Pentru buna funcţionare, am colaborat cu mai multe centre de tratament al bolnavilor cu autism din Franţa", a declarat Călin Scripcaru, managerul spitalului. În judeţul Iaşi sunt aproximativ 500 de copii cu autism, 300 dintre aceştia fiind neşcolarizaţi.