Primul curs de formare a mentorilor din seminariile şi liceele teologice ale Arhiepiscopiei Iaşilor
În zilele de 21 şi 22 februarie 2019, la Centrul social-cultural „Sfântul Ilie” de la Miclăuşeni, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, a avut loc primul curs de pregătire a mentorilor din seminariile şi liceele teologice ale Arhiepiscopiei Iaşilor. Acest curs face parte din programul de mentorat, dezvoltat cu sprijinul ostenitorilor Centrului de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iaşilor, ai Liceului Teologic Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Piatra Neamţ şi ai Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul” din Iaşi.
Programul îşi propune ca obiectiv fundamental identificarea vocaţiei elevului, dar şi îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, dezvoltarea personalităţii elevilor, schimbarea mentalitaţii elevilor, părinţilor şi educatorilor, creşterea încrederii elevilor în mediul seminarial şi formarea şi întărirea caracterului creştin ortodox, ca obiective specifice. Astfel formulate, obiectivele mentorilor devin esenţiale în înţelegerea ethosului educaţional al seminariilor teologice. Centrate pe descoperirea darurilor lui Dumnezeu sădite în sufletele tinerilor, aceste ţeluri suprind complexitatea creşterii omului în dimensiunile sale academică, emoţională şi duhovnicească.
Prima serie de cursanţi, directori şi profesori ai seminariilor de la Mănăstirea Neamţ, Piatra Neamţ, Botoşani şi Dorohoi au venit cu gânduri bune, deschidere şi dorinţă de învăţare, credincioşie în Dumnezeu, dragoste către aproapele şi cu speranţa că vor fi factori de influenţă decisivă în formarea tinerelor generaţii într-un mod cât mai profund şi articulat. La finele cursului, aceştia au împărtăşit în plen bucuria că sunt părtaşi la programul de mentorat, exprimându-şi fiecare lucrurile care îi motivează în acest demers.
„A fi mentor, alături de a fi profesor sau duhovnic, este unul dintre marile privilegii oferite de Domnul Bisericii Sale. Mă bucur ca Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a binecuvântat organizarea instituţiei mentoratului în seminariile teologice ca formă de însoţire academică şi duhovnicească a elevului seminarist. Îmi doresc ca mentoratul să slujească cu onestitate darurile sădite de Domnul în sufletele tinerilor care aleg să se formeze în instituţiile educaţionale ale Bisericii”, ne-a mărturisit părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilier educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor şi coordonator al programului.
Părintele Constantin Bogdan, directorul Liceului Teologic Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Piatra Neamţ, unul dintre cei care au pus bazele programului de mentorat în seminarii, ne-a spus: „Grija Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan faţă de seminariile şi liceele teologice din Arhiepiscopia Iaşilor se arată şi prin dorinţa de implementare a programului de mentorat în unităţile noastre şcolare începând cu anul şcolar 2019-2020. În sensul acesta, am avut mai multe întâlniri pe tema mentoratului, cea mai rodnică fiind întâlnirea de la Miclăuşeni, din 21-22 februarie, pregătită minuţios de părintele consilier Hrisostom Rădăşanu şi colaboratorii săi. Toţi participanţii la această întâlnire am dobândit informaţii noi pe tema mentoratului şi am descoperit exemple de bune practici care să fie implementate în şcolile noastre. Cu siguranţă, programul de mentorat va veni în sprijinul elevilor noştri şi va fi un plus pentru şcolile teologice din Arhiepiscopia Iaşilor”.
„Din cele prezentate am reţinut că acest proiect îşi propune să crească nivelul de conştientizare a vocaţiei elevului seminarist, drumul eficient pe care trebuie să-l urmeze în viaţă. Mentorii pregătiţi pentru implementarea noului concept educaţional la nivel de seminarii teologice vor urmări trei directive în atingerea scopului propus: intelectuală, duhovnicească şi socială. Prin urmare, mentoratul va fi o activitate educaţională complementară ariei curriculare şi procesului de învăţământ, în general. De aceea, el trebuie construit pe o relaţie deosebită pe care mentorul o va stabili cu elevii, legătură fundamentată pe însăşi cuvintele Mântuitorului Hristos: «Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic» (Ioan 15, 5). Părerea mea este că acest proiect va îmbunătăţi calitatea actului educaţional prin cizelarea şi stimularea elevilor seminarişti şi, de ce nu, poate, cu voia lui Dumnezeu, şi a celorlalţi liceeni, dacă acest program va fi extins şi în cadrul învăţământului din mediul laic. Cu cât investim mai mult în această direcţie, cu atât vom avea de câştigat, nu doar Biserica, şcolile teologice, ci chiar întreaga noastră naţiune”, ne-a declarat părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia - Neamţ şi profesor la Seminarul Teologic Liceal „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ.
În cadrul întâlnirii moderate de părintele consilier Hrisostom Rădăşanu, s-au fixat câteva repere teoretice privitoare la mentorat, principii de comunicare între mentor şi elev, procedura de mentorat, instrumente de lucru care să înlesnească activitatea mentorilor ş.a. Cursul din 21-22 februarie face parte dintr-un training alcătuit din trei sesiuni de formare teoretică desfăşurate pe parcursul anului 2019 şi un program de pilotare practică, ce se va derula în semestrul curent în şcolile teologice şi va presupune mentorizarea unui elev după principiile învăţate, aprofundate şi experimentate. Următoarele cursuri vor avea loc în a doua jumătate a lunii martie.