Primul hram al mănăstirii memorial de la Gherla
La praznicul Sfinților 40 de mucenici din Sevastia Armeniei, de ziua națională a Deținuților politici Anticomuniști, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la noul locaș de cult de pe Dealul Cărămidăriei din Gherla.
Mănăstirea „Sfinții 40 de mucenici” Memorial din Gherla a sărbătorit primul hram. IPS Mitropolit Andrei a oficiat slujba de binecuvântare a capelei, apoi, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a oficiat Sfânta Liturghie și a ținut un cuvânt de învățătură cu tema „Mărturisitori pentru Hristos”.
„Această mănăstire memorial cu hramul «Sfinții 40 de mucenici de la Gherla» se ridică tocmai pentru a puncta acest loc unde în vremurile acelea triste au fost îngropați, poate fără slujbă bisericească, fără cuvenita cinstire pe care trebuie să o dăm fiecăruia atunci când este așezat la locul de veșnică odihnă, oameni verticali, care merg cu mărturisirea până la capăt și dintre care astăzi sunt mai puțini. În general suntem oameni slabi, facem cât putem. Dar, Îl auzim pe Domnul Hristos, Care zice în Evanghelia după Matei: «Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri»”, a spus ierarhul.
În cadrul slujbei, IPS Mitropolit Andrei l-a hirotesit protosinghel pe părintele Grigorie Benea, starețul noului așezământ monahal. De asemenea, ierarhul a oferit foștilor deținuți politici Constantin Rodas și Demostene Andronescu, diplome de „aleasă cinstire”.
„Anul 2017 a fost dedicat mărturisitorilor și apărătorilor Ortodoxiei din închisorile comuniste și, cu acest prilej, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a inițiat la Gherla, unul din epicentrele suferinței din gulagul comunist românesc, construirea unui memorial pe Dealul Cărămidăriei, loc cu gropi comune în care au fost aruncați deținuți morți în penitenciar în perioada comunistă, memorial în care jertfa lor și suferința lor să fie pusă în valoare. A fost înființată, totodată, și o mănăstire care să aibă grijă de acest memorial, Mănăstirea «Sfinții 40 de mucenici» Memorialul Gherla”, a spus protos. Grigorie Benea.
„S-a pus temelie Mănăstirii «Sfinții 40 de mucenici» Memorialul Gherla, o inițiativă care aduce la viață ceea ce s-a dorit demult aici. În primul rând, cei care își dorm somnul de veci, martirii neamului nostru, ei au fost cei care au inspirat atât pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cât și pe părintele Grigorie, starețul acestei mănăstiri în a realiza Memorialul Gherla”, a spus arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
În cadrul hramului, a fost oficiată slujba parastasului pentru deținuții politici din închisorile comuniste. Apoi, la Cinematograful „Pacea” din Gherla, manifestările din cadrul hramului și ale zilei naționale a Deținuților Politici Anticomuniști au continuat cu o conferință susținută de Radu Preda, președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, cu tema „Gherla – loc al memoriei gulagului românesc”.