„Primul meu business-plan”
Cel puţin o mie de studenţi de la opt universităţi de stat şi private vor fi înscrişi, în 2016, în programul de educaţie antreprenorială „Primul meu business-plan”, lansat de Ministerul Economiei. 25 de întreprinzători îi vor învăţa pe aceştia să îşi creeze planuri de afaceri, în cadrul unor workshop-uri ce se vor desfăşura în Bucureşti, la ASE, UB, Politehnică, „Spiru Haret”, „Nicolae Titulescu”, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi Universitatea „Petrol-Gaze” Ploieşti. Programul oferă şi stagii de CEO/ Entrepreneur shadowing şi internship-uri.