Primul punct gastronomic local din Bistrița-Năsăud

Data: 15 Aprilie 2021

În comuna Tiha Bârgăului a fost inaugurat marți primul punct gastronomic local din judeţul Bistrița-Năsăud, cu o capacitate de 12 locuri și unde turiștii pot alege un meniu clasic, din trei feluri de mâncare tradițională, sau un meniu tip brunch, cu mult mai multe preparate culinare. 

Cu această ocazie, asociaţiile „Produs în Bistriţa-Năsăud” şi „Turism în Bistriţa-Năsăud”, cu sprijinul Consiliului judeţean, au lansat campania de promovare şi sprijinire a înfiinţării unor puncte gastronomice locale, ca parte din strategia de turism şi dezvoltare locală durabilă a județului.

„Aceste puncte de gastronomie locală se pliază perfect pe strategia Uniunii Europene - «Din fermă, în furculiţă». Practic, aceasta este esenţa, de a aduce în farfuriile clienţilor, turiştilor materia primă din gospodărie, din comunitatea locală. Toate produsele sunt foarte aproape de ceea ce înseamnă specificul local. Sunt realizate prin procedee tradiţionale, prin metode tradiţionale, după reţete tradiţionale, pe cât posibil”, a subliniat Elena Bărbos, directorul asociaţiei „Produs în Bistriţa-Năsăud”.

Cea care a deschis punctul gastronomic local de la Tiha Bârgăului, Elena Rus, spune că intenţia ei este de a oferi turiştilor o experienţă culinară care să le amintească de copilărie, mai ales că a preluat multe reţete de la bunica ei.

La începutul lunii iunie, în acest punct gastronomic local sunt aşteptate şi grupuri de turişti care explorează Via Transilvanica - proiectul celor de la Asociaţia Tăşuleasa Social, care activează tot în Tiha Bârgăului şi care şi-au propus să încurajeze afaceri locale de tipul celei dezvoltate de familia Rus. (C. Z.)