Primul simpozion al bibliştilor din România
Profesori, conferenţiari, lectori şi asistenţi ai disciplinelor Vechiul Testament şi Noul Testament, de la aproape toate facultăţile de teologie din ţară, participă în perioada 11-12 noiembrie 2016 la primul simpozion al bibliştilor ortodocşi din România. Evenimentul se desfăşoară la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.
Prima zi a simpozionului bibliştilor ortodocşi din România a fost dedicată sesiunilor de prezentare a referatelor despre reperele hermeneuticii biblice ortodoxe de către profesorii şi conferenţiarii de teologie biblică din ţară. În cadrul celei de-a doua sesiuni a primei zile, a avut loc şi o şedinţă despre înfiinţarea Societăţii Bibliştilor Ortodocşi Români (SBOR), statutul acestei societăţi, membrii şi condiţiile de desfăşurare. „Constituirea unei asemenea societăţi este un lucru foarte necesar pentru că avem proiecte, ezitări şi căutări pe care le putem mult mai bine rezolva împreună. Am avut o discuţie cu caracter general despre principiile şi părţile pe care trebuie să le cuprindă statutul şi dorim ca această societate să funcţioneze cu aprobarea Sfântului Sinod, ca să fie un organism la dispoziţia Bisericii pentru promovarea vieţii ortodoxe, care îşi are sursa şi învăţătura în Sfânta Scriptură”, a precizat pr. prof. dr. Vasile Mihoc, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.
Înfiinţarea acestei societăţi este şi o urmare a proiectelor iniţiate la nivelul Patriarhiei Române, şi anume Dicţionarul biblic, enciclopediile şi manualele biblice. „Este nevoie să avem o muncă coordonată cu nişte rezultate consistente şi eficiente pentru câmpul pastoral-misionar al Bisericii noastre, de aceea trebuie să fim organizaţi, să asumăm deplin o identitate şi să promovăm nişte structuri de lexic misionare inteligibile în societatea de astăzi. Dincolo de aspectele de organizare a acestei societăţi, trebuie să facem în aşa fel, încât într-un termen destul de scurt să venim cu o hermeneutică ortodoxă, cu nişte repere exegetice specific ortodoxe şi atât de necesare pentru crearea unităţii mesajului în consens cu unitatea Scripturii şi în vederea realizării unităţii creaţiei”, a explicat pr. prof. dr. Ioan Chirilă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Ideea înfiinţării unei astfel de societăţi este din anul 1912, iniţiator fiind profesorul Nicolae Bălan de la Institutul Teologic Pedagogic din Sibiu, mai târziu Mitropolit al Ardealului. Însă, din cauza vicisitudinilor istorice, această societate nu a mai fost înfiinţată. „Scopul Societăţii Bibliştilor Ortodocşi Români este interpretarea şi răspândirea cuvântului lui Dumnezeu, potrivit tradiţiei liturgice şi patristice a Bisericii Ortodoxe, tălmăcirea şi diortosirea de texte ale Sfintei Scripturi şi alcătuirea de comentarii din perspectivă hermeneutică ortodoxă. Mai mult decât atât, ne dorim ca prin această societate să desfăşurăm programe de cercetare, primul a fost deja anunţat, şi anume «Biblia liturgica», adică modul cum a fost receptată Sfânta Scriptură în cultul Bisericii noastre. Avem în vedere şi înfiinţarea unui centru de studii la Ierihon sau Ierusalim pentru doctoranzi, studenţi, preoţi şi credincioşi”, a spus pr. prof. dr. Constantin Preda, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
Lucrările simpozionului continuă azi, 12 noiembrie, cu sesiunile de prezentare ale lectorilor şi asistenţilor biblişti din ţară. Societatea Bibliştilor Ortodocşi Români va avea o revistă şi un site pentru promovarea obiectivelor. Viitoarea întâlnire va avea loc la Mănăstirea Nicula în primăvara anului 2017. Simpozionul a fost organizat de pr. lect. dr. Marian Vild (prodecan), pr. asist. univ. dr. Cosmin Pricop și diac. lect. dr. Alexandru Mihăilă, toţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.