Prin Euharistie ni se dăruieşte iubirea lui Hristos

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 21 Aprilie 2011

Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia a fost săvârşită la Catedrala patriarhală din Bucureşti de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Tot ieri, Preafericirea Sa a săvârşit Denia celor 12 Evanghelii.

Biserica Ortodoxă s-a aflat ieri, 21 aprilie, în Sfânta şi Marea Joi. În toate lăcaşurile de cult din Patriarhia Română s-a săvârşit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, în cadrul căreia a avut loc scoaterea Sfântului Agneţ, care va fi folosit în tot timpul anului pentru împărtăşirea bolnavilor, copiilor şi în situaţii speciale. La Catedrala patriarhală din Bucureşti, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, Preafericirea Sa a vorbit despre lecţia de smerenie pe care ne-a dat-o Mântuitorul spălând picioarele ucenicilor Săi şi despre importanţa Sfintei Euharistii pentru viaţa Bisericii. "Sfânta Euharistie pe care Mântuitorul Iisus Hristos o instituie deodată cu serbarea Paştilor după tradiţia iudaică reprezintă iubirea smerită a Mântuitorului Iisus Hristos mai tare decât moartea, o iubire smerită şi puternică, atât de puternică, încât nu se teme de moarte şi rămâne stabilă permanent, statornică în suferinţă şi în faţa morţii. Prin Sfânta Euharistie ni se dăruieşte iubirea smerită a Mântuitorului Iisus Hristos Care poate ierta păcatul şi răul din lume. Mântuitorul Iisus Hristos întemeiază această Sfântă Taină a Euharistiei, a iubirii dumnezeieşti smerite, într-o lume marcată de păcat, de întunericul pe care îl aduce păcatul în lume şi de întunericul pe care îl aduce în viaţa omului lucrarea duhurilor rele. Iubirea Lui smerită este mai tare decât invidia şi ura cărturarilor şi fariseilor care au plănuit să îl ucidă pe Iisus. Iubirea smerită a lui Hristos Care ni se împărtăşeşte nouă în Sfânta Euharistie este mai tare decât trădarea lui Iuda, decât laşitatea lui Ponţiu Pilat, decât frica şi lepădarea lui Petru, decât dispreţul şi batjocura soldaţilor care l-au chinuit, decât violenţa omului păcătos şi iresponsabil. Iubirea Lui este mai tare decât duhurile iadului care încearcă să-l desfigureze pe om, făcându-l să se îndepărteze de Dumnezeu şi să se dezumanizeze prin ură, prin violenţă, prin laşitate, prin nedreptate şi prin trădare", spus Preafericirea Sa. "Nu ne împărtăşim doar cu ceva, ci cu Cineva" Patriarhul României a mai arătat că în Sfânta Euharistie nu ni se dăruieşte numai iertarea păcatelor, ci şi arvuna sau începutul vieţii veşnice şi pregătirea pentru înviere. "Această Sfântă Taină a Euharistiei ne arată că atunci când ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nu ne împărtăşim doar cu ceva, ci cu Cineva. Ne împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos, ca El să rămână în noi şi noi în El. Deci, comuniunea persoanelor, legătura dintre noi şi Hristos se stabileşte prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui. Primim Trupul şi Sângele Fiului lui Dumnezeu ca să ne unim cu Dumnezeu Fiul, Unul din Sfânta Treime. Prin aceasta vedem că Sfânta Euharistie este cea mai înaltă lucrare a Bisericii pentru că este unirea noastră cu Dumnezeu prin umanitatea sfinţită, răstignită şi înviată a lui Hristos, prin Trupul şi Sângele Său", a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.