„Prin Înviere, moartea își pierde din conținutul ei tragic și otrăvitor!”
Praznicul Învierii a fost sărbătorit la Iași în condiții de pandemie, slujba fiind săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la un Altar amenajat pe esplanada Catedralei Mitropolitane. Pentru a veni în sprijinul credincioșilor, au fost amplasate în curtea Ansamblului mitropolitan două ecrane de mari dimensiuni, care au transmis slujba în direct, iar lumina a fost împărțită de clerici și de voluntari.
Slujba din noaptea de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Iași a început, conform rânduielii liturgice, la miezul nopții, fiind precedată de Canonul Sâmbetei celei Mari. Pentru a se diminua riscul infectării și pentru a se preveni orice fel de aglomerări, credincioșii nu s-au deplasat de la locurile lor în momentul în care, în miez de noapte, s-a împărțit Lumina Sfântă de la Ierusalim. Părintele Mitropolit Teofan, clericii din sobor și voluntarii s-au deplasat cu lumânările aprinse la fiecare dintre cei prezenți.
Cu ocazia marelui praznic, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în cuvântul de învățătură, a explicat faptul că „Ziua Învierii este ziua bucuriei”: „Chiar dacă problemele nu dispar în această noapte, chiar dacă pe undeva, în adâncul ființei noastre, suntem urmăriți de boală, de îngândurări, de îndoieli, această noapte totuși, și în anul acesta, și în anii care au trecut, este și a fost una de bucurie. De ce să ne bucurăm? Ne bucurăm în primul și în primul rând pentru că Hristos a înviat. De ce să ne bucurăm? Ne bucurăm pentru că, în lumina Învierii Domnului Hristos, moartea nu mai este ceea ce pare a fi, adică dispariția omului în întunericul mormântului. Prin Înviere, moartea își pierde din conținutul ei tragic și otrăvitor și devine trecere, adică Paște - căci cuvântul Paște «trecere» înseamnă - din viața aceasta în veșnicia prezenței noastre înaintea lui Dumnezeu”.
Începând din noaptea Sfintelor Paşti şi până la Înălţarea Domnului, credincioşii mărturisesc bucuria pascală, salutându-se prin cuvintele „Hristos a înviat! - Adevărat a înviat!”.