Prin patimile Crucii spre Înviere
Fiecare denie din Săptămâna Pătimirilor Mântuitorului are semnificaţii duhovniceşti profunde. În aceste zile premergătoare marelui praznic al Învierii Domnului, imnele liturgice şi pericopele evanghelice ne îndeamnă la o meditaţie duhovnicească continuă.
Slujba Deniei din Sfânta şi Marea Joi pomeneşte patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi vinderea Domnului Hristos, evenimente cu deosebită încărcătură duhovnicească. Aceste lucruri au fost reliefate în cuvântul de învăţătură de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, care a oficiat slujba Deniei din Sfânta şi Marea Joi la Catedrala patriarhală. Gestul spălării picioarelor de către Mântuitorul Iisus Hristos este o manifestare a smereniei Sale dumnezeieşti, dar şi un îndemn pentru Apostoli şi pentru noi de a-l sluji pe Dumnezeu şi semenilor noştri cu smerenie, a mai precizat Preasfinţia Sa. "Sunt îndemnuri la slujire smerită, aşa încât, atât în Biserică, cât şi în societatea creştină, cea care este întemeiată pe valorile creştine, cei care sunt învestiţi cu o anumită responsabilitate, să se afle în fruntea oamenilor, să nu uite, după modelul Mântuitorului Iisus Hristos, de a-i sluji pe oameni aşa cum El a venit pe pământ nu ca să I se slujească, ci ca să slujească şi, mai mult decât atât, să îşi dea sufletul, preţ de răscumpărare pentru mulţi. Mântuitorul Iisus Hristos şi cu alt prilej a enunţat acest principiu al slujirii în Biserica Sa, întemeiată prin scump sângele Său, slujirea până la jertfă din iubire smerită faţă de semenii noştri, care înseamnă o expresie a iubirii faţă de Dumnezeu." Pregătire duhovnicească continuă pentru Sfânta Înviere În aceste puţine zile care au mai rămas suntem îndemnaţi de slujbele Bisericii la o meditaţie cu mai multă responsabilitate la ceea ce Mântuitorul Iisus Hristos a făcut pentru omenire şi să ne curăţim cămara sufletului pentru a pregăti locul în care vom cina cu El. "În această săptămână a Sfintelor Pătimiri, marcată de slujbe cu o încărcătură duhovnicească deosebită, suntem invitaţi şi noi, şi Biserica ne îndeamnă, prin glasul Mântuitorului Iisus Hristos, să avem grijă să continuăm pregătirea duhovnicească pe care am pornit-o în urmă cu mai bine de şase săptămâni, să continuăm în această luptă cu noi înşine, cu păcatele, cu ispitele din partea vrăjmaşului. Să medităm la dramatismul acelor momente care nu înseamnă doar un memorial, ci şi o actualizare a lor şi o trăire cu o anumită intensitate din partea noastră, însă, spre deosebire de contemporanii Mântuitorului Iisus Hristos, care nu ştiau ce fac şi care au strigat: "Ia-L, ia-L şi răstigneşte-L!", după ce mai înainte Îl aclamaseră la intrarea triumfală în Ierusalim. Meditând la ceea ce s-a întâmplat, ne dăm seama cât de puternică a fost răutatea umană, dar ştim şi cât de puternică a fost iubirea dumnezeiască şi că după răstignirea Sa pe cruce şi îngropare a urmat Învierea", a subliniat Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul.