Prin post și faptă bună să urcăm spre Înviere
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză) Matei 6, 14-21
Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
Evanghelia acestei duminici ne pune înainte cele trei îndemnuri ale Mântuitorului Iisus Hristos. Aceste îndemnuri sunt: iertarea, postirea și milostenia, pentru a putea parcurge corect această perioadă specială.
Primul pas duhovnicesc în drumul nostru spiritual trebuie să fie împăcarea cu semenii noștri, condiție fără de care nu primim iertarea lui Dumnezeu. „Că de veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc. Iar de nu veți ierta oamenilor greșelile, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6, 14-15).
Domnul Iisus Hristos pune în evidență de multe ori în propovăduirea Sa roadele iertării. Din pilda datornicului nemilostiv învățăm că trebuie să iertăm aproapelui nostru greșelile pe care ni le-a făcut, la fel cum Stăpânul nostru le iartă pe ale noastre. Sfântul Apostol Petru este sfătuit de Mântuitorul Hristos să ierte celor care-i greșesc de șaptezeci de ori câte șapte (Matei 18, 22).
Tot Domnul ne spune: „Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului, şi judecătorul, slujitorului şi să fii aruncat în temniţă” (Matei 5, 25), adică să iertăm pe toți cei care ne greșesc pentru a putea avea conștiința liniștită. Rugăciunea Domnească spune: „Şi ne iartă nouă greșelile noastre, precum şi noi iertăm greșiților noștri” (Matei 6, 12). Așadar, iertarea este o obligație a unuia față de altul și nu o opțiune. Suntem obligați să ne iertăm aproapele, ca unul care este egalul nostru. Iertarea este primul pas spre iubirea desăvârșită. Lipsa de iertare vine din lipsa iubirii, din mândrie și din necunoașterea sinelui. Din orgoliu, din mândrie, oamenii nu vor să ierte, nici să se împace cu
cei pe care i-au supărat, acest lucru ducând la despărțirea de Dumnezeu.
„Postul trimite rugăciunile la cer”
Al doilea pas duhovnicesc este postul. Adam a fost izgonit din Rai nu de Dumnezeu, ci de păcatele sale. În această perspectivă, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Pe Adam lăcomia pântecelui l-a scos din Rai!
Postul este prima poruncă pe care Dumnezeu a dat-o protopărinților noștri, Adam și Eva, atunci când i-a așezat în Grădina Edenului și le-a zis să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului. Dar aceștia, neascultând, au mâncat și au murit. Mai departe, Dumnezeu a rânduit postul ca un mijloc ce poate să ne înfrâneze pornirile pătimașe. De asemenea, Însuși Hristos, înainte de a propovădui Evanghelia, a postit 40 de zile, astfel nedespărțind învățătura de faptă.
Referindu-se la postire, Sfântul Vasile cel Mare ne învață: „Postul a stins puterea focului, postul a închis gura leilor. Postul trimite rugăciunile la cer, dându-le aripi în drumul lor spre înălțime. Postul este creșterea caselor, mama sănătății, pedagogul tinereții, podoaba bătrânilor, tovarăș bun de drum celor care călătoresc, tovarăș credincios al soților”.
Fariseii respectau cuvintele Scripturii, dar ei nu posteau pentru a se împăca cu Dumnezeu, ci pentru propria lor slavă deșartă, căutând aprecierea oamenilor, iar Mântuitorul față de acest aspect ne-a atenționat, spunându-ne: „Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor” (Matei 6, 5). De aceea, îndemnul Mântuitorului este să nu postim ca fariseii, ci să rămânem fideli credinței, căci „credinţa fără de fapte moartă este” (Iacov 2, 20).
Dacă postul e redus la dietă, fără credință, fără milostenie, va fi fără folos pentru suflet. Postul are o singură direcție - întâlnirea cu Dumnezeu și sfințirea sufletelor și trupurilor noastre. Sfântul Leon cel Mare spune: „Precum am învățat de la Mântuitorul Hristos, nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu și fiindcă este potrivit ca poporul creștin să dorească mai mult să se sature de cuvântul lui Dumnezeu decât cu hrană trupească”.
În timpul postului, trebuie să avem o atitudine de bucurie, întrucât postim spre viață, iar nu spre moarte. Toate actele de credință se fac pentru noi și pentru semeni cu bucurie, dar în raport cu Dumnezeu, întrucât El este milostiv, iubitor și iertător. Trebuie să devenim virtuoși pentru a ne asemăna cu Dumnezeu ca fii ai Lui.
Postul cel adevărat este cel trupesc unit cu cel sufletesc, cum ne învață cântările din perioada ce ne stă înainte: „Să postim post primit, bineplăcut Domnului, postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăți, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și jurământ mincinos”.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Postiți? Arătați-mi-o prin fapte. Cum? De vedeți un sărac, aveți milă de el; un dușman, împăcați-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiați! Nu numai gura și stomacul vostru să postească, ci și ochiul, și urechile, și picioarele, și mâinile voastre, și toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate și de furt și de lăcomie. Picioarele, nealergând la priveliști urâte și în calea păcătoșilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusețile străine... Gura trebuie să postească de calomnii și de alte vorbiri rușinoase!”
Puterea binelui
Al treilea pas duhovnicesc din Evanghelia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai este milostenia.
În lumea aceasta toate pier, se șterg, se dărâmă, se prefac, numai binele făcut rămâne. Dacă pierim noi, binele făcut rămâne aici pe pământ, în amintirea și spre folosul generațiilor viitoare, fiind cheia cu care se deschide Împărăția cerurilor. Dacă pe pământ se șterg albiile vechi ale râurilor, se rotunjesc colțurile stâncilor, se dărâmă munții, se înlocuiesc și înnoiesc roadele înțelepciunii omenești, se pot șterge literele cărților sau slovele săpate adânc în piatră, binele săvârșit și fapta cea bună împlinită rămân!
Puterea binelui este uriașă, trecând dincolo de moarte, întrucât binele este izvorât din dragostea creștină, după cum mărturisesc cuvintele Apostolului: Dragostea nu piere niciodată!
(1 Corinteni 13, 8).
Fapta cea bună este cea cu care mergem înaintea Mântuitorului Hristos, căci atunci El va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Atunci vor fi răsplătiți cei drepți, întrucât au înfăptuit binele, săturând pe cei flămânzi, adăpând pe cei însetați, adăpostind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe cei bolnavi și în necazuri și va osândi pe cei nedrepți și păcătoși, întrucât n-au făcut binele.
Pentru a ne convinge de puterea binelui și că săvârșirea lui este posibilă din partea oricui, amintim cuvintele Mântuitorului: „Și cel ce va da de băut unuia dintre acești mici numai cu un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, amin grăiesc vouă: nu își va pierde plata sa!” (Matei 10, 42). Comorile nestricăcioase sunt faptele noastre bune, ele fiind martorii noștri care vor mărturisi pentru noi la judecata viitoare.
Unicul criteriu cu care judecă Dumnezeu este cât de mult am iubit pe cel din jurul nostru. Pentru a putea iubi pe cineva, trebuie să punem frâu patimilor interioare, egoismului interior. Postul, rugăciunea și faptele bune formează calea prin care se pot înfrânge acestea. Sfântul Maxim Mărturisitorul, vorbind despre iubire, spune: Lucrarea iubirii înseamnă facerea de bine din tot sufletul față de aproapele nostru, îndelunga răbdare pe care o arătăm față de el, de asemenea și folosirea prudentă a lucrurilor. Dispoziția iubirii nu se arată doar prin darul de bani, ci mult mai mult prin transmiterea cuvântului duhovnicesc și prin slujirea trupească.
Evanghelia de astăzi se încheie cu un cuvânt foarte realist: „Unde va fi comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Matei 6, 21). Sfântul Efrem Sirul, într-una dintre cuvântările sale, ne spune: „Pentru aceea, nici nu ne-am învăţat a strânge comori pe pământ, unde molia şi rugina le pierde şi furii le sapă şi le fură” (Matei 6, 19), „ci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6, 21). Însă bine este cuvântat Dumnezeu, Care ne-a dat nouă tărie împotriva nevăzuţilor vrăjmaşi, iar Sfântul Vasile cel Mare ne învață: „Să știi că inima ta este ogorul Domnului. Cultivă-l cu învățăturile cerești și nu îngădui să fie semănată neghină în țarina Domnului. Așadar, dacă în felul acesta vei veghea, vei putea ajunge ușor la desăvârșire”.
Duminica aceasta ne învață să nu ne lăsăm amăgiți de vicleanul diavol, pentru a nu fi și noi alungați din Rai. Depinde numai de faptele noastre dacă vom petrece veșnicia împreună cu sfinții lui Dumnezeu sau dacă vom avea parte de o judecată înfricoșătoare. Să ne analizăm gândurile, frământările, ideile de zi cu zi și să vedem cui slujim. Să slujim și să ne închinăm cu dragoste lui Dumnezeu!