„Prin suferinţă ni se mai şlefuieşte sufletul“
Vineri, 12 octombrie 2012, în curtea Catedralei mitropolitane (lângă Biblioteca "Dumitru Stăniloae") au fost săvârşite slujba de sfinţire a apei (Agheazma mică) şi Taina Sfântului Maslu pentru pelerinii aflaţi în Iaşi în aceste zile.
Părintele arhimandrit Dosoftei Şcheul - mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane, însoţit de încă doi părinţi slujitori, s-a rugat împreună cu credincioşii prezenţi pentru "tămăduirea trupului şi pentru iertarea sufletului": "Cel ce ca un îndurat însemnezi cu mâna Ta cea nevăzută simţurile noastre prin undelemnul Tău cel dumnezeiesc, caută din cer, Cel ce eşti necuprins cu mintea, spre cei ce aleargă la tine cu credinţă şi cer iertarea greşelilor şi dăruieşte-le tămăduire sufletelor şi trupurilor, ca să te preaslăvească pe Tine". Biserica, prin slujitorii ei, îi îndeamnă pe credincioşi ca atunci când sunt în suferinţă să se roage. Pentru că doar "rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui." "E o binecuvântare pentru noi Taina Sfântului Maslu, aici, în preajma Sfântei Cuvioase Parascheva şi a Sfântului Teofil. Căci cine nu e bolnav astăzi? Atunci când avem păcate, ne vine şi plata de izbăvire, printr-o suferinţă, şi aşa mai dobândim răbdare şi ni se mai şlefuieşte sufletul", mărturiseşte Andrei, un tânăr din Bucureşti.