Prinos de cinstire adus Sfântului Mucenic Fanurie în Capitală
În data de 27 august, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Mucenic Fanurie. Cu acest prilej, Parohia Mihai Bravu din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și-a sărbătorit vineri cel de-al treilea hram.
Sărbătoarea parohiei a început încă de joi seară, în ajun, când a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia. În ziua de pomenire a Sfântului Fanurie, un sobor de preoți a săvârșit slujba Utreniei și Sfânta Liturghie în cinstea ocrotitorului. La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru toți ctitorii, ostenitorii și închinătorii sfântului lăcaș trecuți la Domnul. Credincioșii participanți la sfintele slujbe au putut lua apoi parte la o agapă, în cadrul căreia au fost împărțite 600 de pachete cu produse alimentare, ne-a transmis părintele paroh Bogdan Matei.
Biserica cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, „Sfânta Treime” și „Sfântul Mucenic Fanurie” a fost construită în perioada 1948-1959, fiind târnosită la praznicul Sfintei Treimi, în anul 1974. Sfântul lăcaș este construit după planurile arhitecților Dan Ionescu și Dimitrie-Ionescu Berechet și are ca model Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Hârlău, ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. În decursul timpului, evlavia credincioșilor din această comunitate pentru Sfântul Mucenic Fanurie a crescut, motiv pentru care el a fost ales ca al treilea ocrotitor al bisericii parohiale.