Prinţul Charles, în vizită în România
Prinţul Charles de Wales, moştenitorul coroanei Marii Britanii, se află în aceste zile într-o vizită privată în judeţul Covasna. Surse oficiale au declarat, ieri, pentru Agerpres, că prinţul Charles va petrece câteva zile la casa pe care o deţine în Valea Zălanului, precum şi la conacul contelui Kalnoki Tibor de la Micloşoara. Duminică după-amiază, prinţul de Wales a poposit, timp de câteva ore, în comuna mureşeană Saschiz, unde a vizitat o fabrică de prelucrare a laptelui, a discutat cu autorităţile locale şi s-a plimbat prin centrul localităţii.