Priorităţile Iaşului: un brand al oraşului şi un plan de dezvoltare urbană

Data: 08 Septembrie 2007

▲ Firma Haute Europe a finalizat strategia de dezvoltare a municipiului Iaşi, în momentul de faţă fiind publicată pe pagina de internet a primăriei şi supusă dezbaterii publice, urmând ca apoi să fie votată de Consiliul Local ▲ Potrivit planurilor, oraşul va fi o metropolă regională: centru turistic, comercial, informaţional şi al industriei alimentare ▲ Printre priorităţile Primăriei se va număra crearea unui brand pentru Iaşi, organizarea unui centru incubator pentru industria alimentară, realizarea unui plan de dezvoltare turistică, dar şi de dezvoltare urbană ▲

La începutul săptămânii trecute a fost lansată oficial strategia de dezvoltare a municipiului Iaşi, un studiu realizat de firma olandeză Haute Europe. O dată cu strategia, au fost alese şi zece proiecte ce urmează a fi finanţate urgent de primărie, dintr-o listă de 121 de proiecte, cât a propus iniţial firma olandeză. Potrivit planurilor, oraşul va fi o metropolă regională: centru turistic, comercial, informaţional, şi al industriei alimentare. Specialiştii firmei olandeze Haute Europe au predat documentaţia de 184 de pagini, care au fost publicate pe pagina de internet a Primăriei, iar, în momentul de faţă, sunt supuse dezbaterii publice. Documentaţia cuprinde toate cele 121 de proiecte propuse pentru a fi implementate, din care zece au fost considerate prioritare pentru ca în 2020 Iaşul să devină un adevarat „Silicon Valley“ al României. Analiza stadiului economic curent al Iaşului relevă potenţialul său turistic evident. Oraşul Iaşi are lucruri interesante de oferit pentru diferite tipuri de turism (cultural, religios, evenimente speciale, turism de afaceri, tratament). Unele dintre cele mai mari ghiduri turistice sunt favorabile Iaşului, dedicându-i un număr de pagini şi sugerând o vizită de câteva zile. „În opinia noastră, cea mai promiţătoare abordare turistică ar fi de a încuraja turistul să-şi extindă şederea în Iaşi câteva zile în plus, pentru a gusta caracteristicile speciale ale Iaşului. În ceea ce priveşte dezvoltările viitoare, există multe idei promiţătoare pentru a îmbunătăţi mediul turistic cum ar fi centre de relaxare şi organizarea de festivaluri“, se arată în studiul celor de la Haute Europe. Prima prioritate, crearea unui brand Astfel, printre priorităţile Primăriei se vor număra crearea unui brand pentru Iaşi, organizarea unui centru incubator pentru industria alimentară, realizarea unui plan de dezvoltare turistică, dar şi de dezvoltare urbană. Terminalul cargo de la Aeroport şi crearea unor noi locuri de parcare vor fi alte priorităţi ale municipalităţii. „Prezentul Plan Strategic pentru Dezvoltare este parte integrantă din strategia de dezvoltare «Orizont 2020». Obiectivul acestui document este descrierea cadrului strategic posibil, în care Municipalitatea Iaşi, dintr-o poziţie pro-activă, poate susţine şi implementa acţiuni pentru a stimula dezvoltarea economică a oraşului, pe termen mediu şi lung. Elaborarea acestui document constituie o parte a procesului care a generat, până în prezent, ca rezultate principale: analiza SWOT, Starea la zi, Analiza şi viziunea urbanistică, ca şi Portofoliul de proiecte. Toate aceste produse vor trebui parcurse în lumina Planului pentru dezvoltare strategică, care constituie pentru ele axa de conţinut. Acelaşi Plan pentru dezvoltare strategică reprezintă miezul strategiei de dezvoltare comandate şi elaborate. În ultimii ani, s-au elaborat o multitudine de planuri pentru a pregăti România, regiunea de Nord-Est şi municipiul Iaşi pentru aderarea la Uniunea Europeană şi pentru dezvoltările lor viitoare“, se arată în raportul firmei Haute Europe. Principalele proiecte Unul dintre proiectele considerate prioritare pentru municipiu vizează realizarea unui brand al Iaşului. După ce va fi realizat brandul, Iaşul ar urma să obţină o identitate recunoscută la nivel naţional şi internaţional. Aceasta marcă ar trebui să crească atractivitatea municipiului faţă de investitori sau turişti. Un alt proiect care va ajuta la transformarea Iaşului într-un centru de industrii creative este educarea ieşenilor în domeniul internetului şi a investitorilor locali în afacerile electronice. După finalizarea lui, în jur de 100.000 de ieşeni ar trebui să fie familiarizaţi cu tehnologiile informaţionale. Alţi 2.500 de antreprenori vor face acelaşi lucru. Proiectul vizează şi crearea a 10.000 noi înregistrări de domenii de internet şi a peste 500 de afaceri electronice. Municipalitatea se va ocupa, în schimb de infrastructura necesară tehnologiei informaţionale. „Practic, va trebui să cablăm tot oraşul. Trebuie să se gândească locuri speciale pentru a aduce serviciile IT în tot oraşul, cu posibilitate de extindere şi în zonele limitrofe“, a explicat Cosmin Coman, directorul de strategii din cadrul Primăriei. Investiţia este estimată la 2 milioane de euro şi se va desfăşura pe o perioadă de patru ani. Primăria va trebui să amenajeze şi un centru incubator pentru industria alimentară. Cu 3,6 milioane de euro, se intenţionează ca, în patru ani, să se înfiinţeze 20 de noi afaceri în domeniu. Incubatorul va servi şi ca un centru de cercetare în domeniul alimentar. „S-a ales industria alimentară pentru că avem experienţă în domeniu. Ne referim aici la afaceri cu vin, ulei, ciocolată şi până la produse din carne“, a adaugat Coman. Iaşul, capitală turistică Un alt proiect prioritar este realizarea unui plan de dezvoltare turistică, după implementarea căruia Iaşul va deveni capitala turistică a României. Specialiştii olandezi au prezentat şi o listă cu posibile proiecte pentru dezvoltarea turistică a Iaşului. Unul dintre acestea vizează înfiinţarea unui parc de distracţii şi odihnă în oraş sau în zonele limitrofe. O altă soluţie ar fi dezvoltarea unui centru sănătate. Planul de dezvoltare a turismului ar trebui să fie gata în doi ani şi a fost estimat la 600.000 de euro. Strategia de dezvoltare a luat în calcul şi construirea unui terminal cargo la Aeroport, investiţie estimată la 10 milioane de euro. Planul de dezvoltare urbană este o altă prioritate stabilită pentru municipalitate. În studiul Haute Europe există şi câteva sugestii pentru proiecte viitoare, cum ar fi: modernizarea Gării, a pieţelor, realizarea şoselei de centură, crearea de noi spaţii verzi şi de agrement sau reabilitarea reţelei de străzi. Planul de dezvoltare urbană urmează să fie realizat în trei ani şi a fost estimat la 600.000 de euro. Mai multe locuri de parcare O altă prioritate pentru municipalitate în perioada următoare va trebui să fie şi creşterea numărului de locuri de parcare. Acest lucru a fost cerut insistent şi de cei 238 de ieşeni care au participat la stabilirea priorităţilor pentru municipiu. Suma necesară a fost estimată, de realizatorii studiului, la 4 milioane de euro. Alte 5 milioane de euro vor fi necesare pentru renovarea oraşului prin activare socială. „Este un proiect care presupune parteneriate cu asociaţiile de proprietari, cu ieşenii pentru reabilitarea faţadelor blocurilor“, a afirmat Coman. Acesta a mai spus că printr-un alt proiect se propune ca tot ce ţine de guvernarea locală să se poată accesa pe internet. „Oamenii să poată urmări stadiul în care este o solicitare direct de acasă, de pe calculator. Tot pe internet se vor putea depune cereri pentru diverse acte şi se vor putea primi răspunsuri. Aşa se va economisi mult mai mult timp, pentru că cetăţeanul nu va mai fi nevoit să vină la ghişeele primăriei şi să stea la cozi. Este o modalitate mult mai simplă de a rezolva problemele“, a afirmat Coman. Întreaga strategie de dezvoltare a municipiului va putea fi analizată de fiecare ieşean de pe pagina de internet a primăriei, www.primaria-iasi.ro. „Pe data de 11 septembrie se va întilni comisia de recepţie, care va analiza şi ultimele propuneri venite pentru strategie. Studiul va fi dezbătut şi în cadrul Consiliului Local. Au fost şi vor fi multe comentarii politice la adresa acestei strategii. Mulţi dintre cei care o critică au fost invitaţi să participe la realizarea ei, dar nu au venit sau doar au făcut act de prezenţă, fără să îşi contribuie în vreun fel sau vină cu vreo idee. Politicul îşi va spune cuvântul, dar strategia e un bun câştigat. Strategia poate fi îmbunătăţită şi va fi, în funcţie de factorii care vor apărea în timp“, a declarat primarul Gheorghe Nichita, în cadrul unei conferinţe de presă. ▲ Cele 10 priorităţi din strategia de dezvoltare „Orizont 2020“: 1. Branding-ul municipiului Iaşi; 2. Proiect de educare în masă în domeniul internetului şi afacerilor electronice (e-business) pentru antreprenori; 3. Distribuirea şi accesul la infrastructura broadband (de banda largă); 4. Centru incubator pentru industria alimentară; 5. Plan de dezvoltare turistic; 6. Terminalul cargo şi parcul de logistică al aeroportului Iaşi; 7. Plan de dezvoltare urbană; 8. Conceperea şi construirea de locuri de parcare în oraşul Iaşi; 9. Renovarea oraşului prin activarea socială; 10. Dezvoltarea serviciilor eficiente şi calitative de e-guvernare, în colaborare cu instituţiile comerciale şi academice.