Priveghere în cinstea Sfintei Cruci şi a Sfinţilor Împăraţi
Slujbele de seară prilejuite de hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, s-au încheiat luni, 28 octombrie, cu slujba de Priveghere în cinstea Sfintei Cruci şi a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, săvârşită de Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, în Catedrala patriarhală.
Preasfinţitul Siluan a explicat în cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei importanţa cinstirii sfinţilor şi a timpului liturgic: „Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, am săvârşit slujba Privegherii, care vine să încheie ca un ecou al slujbei din 24 octombrie perioada aceasta în care binecuvântarea lui Dumnezeu s-a revărsat peste acest sfânt loc al Capitalei, prin prezenţa unui fragment din Sfânta şi de viaţă-făcătoarea Cruce şi prin sfintele moaşte ale Sfinţilor Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena, ocrotitorii sfintei noastre catedrale, alături de sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, şi ale Sfântului Mucenic Artemie. Din primele veacuri creştine se priveghea, adică se închina timpul, obişnuit altfel pentru odihnă, lui Dumnezeu, lucru pe care l-am făcut şi noi aici. Înseamnă că timpul acesta s-a sustras ceasului care îl măsoară în ore, minute, secunde şi i s-a închinat lui Dumnezeu. În centrul atenţiei noastre a pus Sfânta şi de viaţă-făcătoarea Cruce a Domnului, pe care cu ochii inimii am contemplat-o, iar cuvintele cântărilor, purtate pe notele muzicale pe care le-am însoţit, ne-au ajutat să primim mai mult decât am fi primit doar privind şi închinându-ne la Sfânta Cruce. Adică dumnezeiasca slujire ne aduce la dispoziţie ceea ce ne ajută să pătrundem mai mult şi să pătrundă în noi mai mult. Noi suntem asemenea unor copii care avem nevoie de mâncare mărunţită, ca să primim măreţia a ceea ce se revarsă din Sfânta Cruce, al cărei har ne împărtăşeşte şi din darul morţii faţă de păcat şi faţă de gânduri şi aspiraţii rele, dar şi din harul Învierii Celui care a fost răstignit pe Cruce“.
Sute de credincioşi au participat la rugăciunea din Catedrala patriarhală, în timp ce alte câteva mii continuau să aştepte ocazia de a se închina sfintelor moaşte şi odoarelor din baldachinul special amenajat în curtea catedralei. Răspunsurile liturgice din această ultimă seară de priveghere au fost date de Grupul psaltic „Potirul“ al Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti.