Priveghere la Mănăstirea Timişeni - Şag
La Mănăstirea Timişeni - Şag, din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei, se săvârşeşte în această seară Privegherea de toată noaptea, cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Cuvioşi Daniil Stâlpnicul şi Luca cel Nou. Slujbele religioase vor începe la ora 18:00 şi se vor încheia către dimineaţă cu săvârşirea Sfintei Liturghii. Mănăstirea Timişeni, la iniţiativa părintelui arhimandrit Simeon, exarhul mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei, organizează lunar Privegheri de toată noaptea la care participă, alături de întreaga obşte a maicilor, şi numeroşi credincioşi, în special tineri studenţi, membri ASCOR Timişoara. Credincioşii care doresc să participe la Priveghere pot ajunge la Mănăstirea Timişeni pe urmărorul traseu: acces rutier: DN 59 Timişoara, spre Sud - com. Şag (14 km). Acces CFR: Timişoara - Reşiţa, halta Şag. (George Giurgiu)