Probe de pictură bisericească la capela Penitenciarului Rahova
Comisia de pictură bisericească a Patriarhiei Române examinează în această săptămână 25 de pictori stagiari care au depus dosarul pentru a obţine atestatul de pictor bisericesc. Examenul va avea loc la Capela "Sfântul Apostol Andrei" a Penitenciarului Rahova şi va consta în probe practice executate pe pereţii capelei. "La sfârşitul acestei săptămâni, comisia va delibera şi va acorda note la aceste examene, iar cei care vor primi minimum nota 6 vor urma săptămâna viitoare un curs teoretic iar luni, 28 iunie, va avea loc un examen ce se va finaliza prin încheierea unei medii între notele de la proba practică şi cea teoretică, în funcţie de care se va face clasificarea pictorilor", ne-a declarat părintele consilier Florin Şerbănescu.