Problema SIDA nu poate fi depăşită doar prin sloganuri publicitareă

Un articol de: Cornel Cadar - 27 Martie 2009

Aproape o sută cincizeci de milioane de creştini trăiesc astăzi în Africa. Acest continent ocupă un loc special în istoria Bisericii. În ziua de Rusalii, predica lui Petru la Ierusalim a fost ascultată şi de persoane venite din Africa. Simon din Cirene, cel care l-a ajutat pe Iisus să ducă crucea, era tot african. Pe acest continent au dat mărturie despre Cristos mari sfinţi: Ciprian, Monica, Augustin, Atanasie etc. Eu au fost urmaţi de valuri de martiri şi de misionari care au continuat să-L vestească pe Cristos.

Astăzi, în Africa, numărul creştinilor este în creştere, la fel al vocaţiilor la preoţie şi la viaţa de mănăstire. Sunt, de asemenea, nenumărate asociaţii care încurajează viaţa în credinţă şi practica carităţii. Alături de asociaţii, învăţători, cadre medicale şi civili oneşti slujesc comunităţile, iar nenumăraţi oameni se dedică voluntar slujirii celor mai nevoiaşi. Vizita recentă a Papei Benedict al XVI-lea în Camerun şi Angola (17-23 martie) a scos în evidenţă aceste lumini, dar a atras atenţia şi asupra problemelor, făcând lumea mai conştientă de nevoile continentului negru. Dincolo de bucuria şi entuziasmul credinţei, Africa se confruntă cu boli, mizerie, sărăcie, foame, nedreptate, discriminare, conflicte între triburi, războaie civile. Copii maltrataţi şi abuzaţi sau înrolaţi cu forţa în grupuri militare, servicii sanitare deficitare, corupţie sunt alte plăgi cu care noile guverne din Africa încearcă să lupte. În timpul vizitei, pontiful a vorbit despre valorile vieţii creştine şi a făcut apel la comunitatea internaţională pentru a menţine solidaritatea faţă de Africa. A vorbit, în acelaşi timp, şi despre posibile soluţii la unele probleme, atenţionând asupra falselor soluţii. În timp ce se îndrepta spre Africa, după obiceiul său, a răspuns întrebărilor jurnaliştilor. Una dintre întrebări a fost pusă de un jurnalist de la France 2: „Sanctitate, printre multe rele care chinuiesc Africa se numără şi răspândirea SIDA. Poziţia Bisericii Catolice referitoare la modalitatea de luptă împotriva acesteia este adesea considerată nerealistă şi ineficace. Veţi aborda această temă în timpul călătoriei?“. După ce a răspuns cum acţionează Biserica în lupta împotriva SIDA, prin asociaţiile de laici şi congregaţiile de călugări care s-au pus la dispoziţia celor bolnavi, Benedict al XVI-lea a afirmat: „Aş spune că această problemă - SIDA - nu poate fi depăşită doar prin sloganuri publicitare. Dacă nu se pune suflet, dacă africanii nu se ajută între ei, nu se poate rezolva flagelul prin distribuirea de prezervative, dimpotrivă, există riscul ca problema să devină mai mare“. La două zile, în presa internaţională s-a pornit un atac împotriva Bisericii. Nici presa românească nu s-a lăsat mai prejos. Critici au venit din partea guvernelor din Franţa, Germania, Belgia, Spania, din partea Comisiei Europene, din partea liderilor ONU şi a Fondului Monetar Internaţional, precum şi din partea unor politicieni din Olanda, Italia şi Marea Britanie. Motivele pentru care s-au ridicat împotriva afirmaţiei Papei sunt bine cunoscute: problema financiară. Lupta împotriva SIDA cunoaşte două fronturi: unul care merge pe moralitate şi altul care merge pe prezervative. Cel de-al doilea front nu vizează de fapt oamenii, ci banii din industria prezervativelor. În realitate, politicile aplicate în Africa nu au redus cazurile de SIDA. „De la intervenţia grupurilor internaţionale de luptă împotriva SIDA, cu accentul pe prezervative şi scăderea accentului pe abstinenţă, rata SIDA în Uganda a început din nou să crească... În ţările unde se promovează cele mai multe prezervative este şi cea mai înaltă rată de SIDA, cum ar fi în Botswana şi în Africa de Sud“, susţine Martin Ssempa, pastor şi consultant al guvernului ugandez în problemele prevenirii SIDA. Agenţia CWNews citează, într-un material pe tema prezervativelor, declaraţia lui Edward C. Green, director al Proiectului de Prevenire a SIDA, de la Centrul de Studii despre Populaţie şi Dezvoltate, al Universităţii Harvard: „Nu am găsit nici o legătură evidentă între folosirea prezervativelor şi scăderea ratelor de infecţie cu HIV, ceea ce, în 25 de ani de urmărire a acestei boli, ar fi trebuit să observăm dacă această intervenţie (folosirea prezervativelor) ar fi fost eficientă“. Şi Biserica Ortodoxă Rusă sprijină poziţia Papei de respingere a prezervativelor ca metodă de luptă împotriva SIDA. „Este incorect să se considere prezervativele ca un panaceu pentru SIDA“, a spus şeful Departamentului pentru relaţiile externe al Patriarhiei Moscovei, pr. Vsevolod Chaplin. „SIDA nu poate să fie prevenită de contraceptive, ci prin educaţie şi printr-o viaţă corectă“. Soluţia în faţa SIDA rămâne „reînnoirea spirituală şi umană care să poarte cu sine un nou mod de a ne comporta unul cu altul“, revenirea la valorile spirituale, abstinenţa şi fidelitatea, educaţia, viaţa trăită după poruncile lui Dumnezeu. Este convingerea Bisericii şi mesajul pe care îl are de predicat.