Procesiune cu Icoana Maicii Domnului „Paramythia” în Capitală
În Duminica Femeilor Mironosițe, 16 mai 2021, Biserica „Sfântul Nicolae”-Dintr-o Zi din centrul Capitalei și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. După săvârșirea Sfintei Liturghii, clericii și credincioșii au mers în procesiune cu o copie a Icoanei Maicii Domnului „Paramythia” sau „Mângâietoarea”, înconjurând biserica și sediul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din proximitate.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și părintele profesor dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment, informează TRINITAS TV.
În cuvântul rostit cu acest prilej, părintele profesor a vorbit despre chemarea la sfințenie a femeilor creștine, având ca model pe Maica Domnului. „De la Sfânta Născătoare de Dumnezeu au învățat femeile mironosițe că vocația femeii este să păstreze în taină lucrurile pe care le face. O femeie credincioasă își îndeplinește responsabilitățile în familie, crește, educă copiii, are grijă de soți și părinți. Lucrurile acestea sunt cele mai multe tainice. Ea nu așteaptă o răsplată foarte vizibilă, ci așteaptă un cuvânt de recunoștință de la soț, de la copii. Așa au făcut femeile mironosițele și toate sfintele femei pe care le cunoaște istoria Bisericii. De multe ori, femeia este mult mai puternică decât bărbatul, mult mai consecventă. (...) Femeile nu vor înceta să împărtășească iubire, așa cum împărtășește o mamă, pe care o avem ca pe o persoană sfântă în sufletul nostru”, a spus părintele profesor Ștefan Buchiu.
La final, cei prezenți au mers în procesiune cu o copie a Icoanei Maicii Domnului „Mângâietoarea”, care a fost așezată apoi spre închinare în agheasmatarul lăcașului de cult. „În luna martie, icoana Maicii Domnului a venit în biserica noastră de la Mănăstirea Vatoped. Părintele stareț Efrem ne-a spus că Maica Domnului va mijloci ca această pandemie să scadă în intensitate. (…) În ziua celui de-al doilea hram, ne-am gândit să ieșim în procesiune cu icoana Maicii Domnului, mulțumindu-i pentru acest miracol, pentru că astăzi suntem eliberați de tensiuni și presiuni care erau peste noi. A fost multă frică în popor și, desigur, creștinii au fost neînfricați. Astăzi a venit un moment să mulțumim”, a declarat părintele Vasile Ioana, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae”-Dintr-o Zi.