Procesiune cu icoane în Italia

Data: 12 Martie 2025

În Duminica întâi din Postul Mare, 9 martie, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Sfânta Liturghie la Centrul eparhial de lângă Roma.

Cu această ocazie s-a citit Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei și s-a amintit despre începerea colectei destinate Fondului Central Misionar al Patriarhiei Române și a celei pentru Centrul Social „Sfânta Anastasia” de la Roma, care îi va găzdui pe copiii și tinerii aflați la tratament, precum și pe mamele lor.

La finalul slujbei, a avut loc tradiționala procesiune cu sfintele icoane, la care au participat deopotrivă copii și adulți.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, chiriarhul a tâlcuit Evanghelia zilei, se arată pe theofania.ro.